Balenele, protejate de UE, ucise de europeni
Despre vânătoarea de balene, majoritatea dintre noi am citit în cărţi sau am văzut filme despre asta. Dacă suntem mai conectaţi la realităţile ecologice, i-am auzit pe apărătorii drepturilor animalelor protestând vehement. Suntem totuşi în anno domini 2015 şi iată că problematica vânătorii de balene nu a dispărut din actualitate. Dacă cu sute de ani în urmă, această activitate era o ocupaţie vitală pentru existenţa unor popoare izolate şi pentru interesele comerciale ale altora, în prezent, indiferent de motivele invocate, vânătoarea de balene nu se mai justifică sub nicio formă. Din păcate, există încă ţări care o practică, în ciuda interdicţiilor impuse la nivel mondial, iar unele dintre acestea sunt state ale Uniunii Europene (UE).
Comisia Internaţională privind vânătoarea de balene (IWC) a impus, încă din 1986, un moratoriu internațional prin care a fost suspendată vânătoarea comercială de balene. Această organizație autorizează însă vânătoarea de balene în scopuri științifice, fără a preciza cu exactitate cote ale numărului de balene ce pot fi ucise astfel. Japonia profită din plin în urma acestei autorizații, continuând vânătorile de balene sub pretextul derulării unor programe de cercetare științifică. De asemenea, şi în state precum Norvegia și Islanda, vânătoarea de balene are o tradiție de sute de ani. Cele două ţări au semnat şi ele acest moratoriu, însă continuă vânătorile în scopuri comerciale. Cele două state nordice, alături de Japonia sunt responsabile de uciderea a cel puțin 30.000 de cetacee de la intrarea în vigoare a memorandumului.
Australia dădea în judecată Japonia, în 2010, pentru nerespectarea „cu bună-credinţă” a interdicţiei şi pentru că vânează în continuare în scopuri comerciale. Vânzarea de carne provenită din aceste vânători către restaurante şi supermarket-uri, deşi nu este ilegală, a determinat acuzaţii din partea Australiei şi altor naţiuni că Japonia „a învăluit o acţiune comercială în halat de laborator”. Judecătorul care a prezidat întrunirea Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de la Haga pe această temă, Peter Tomka, a declarat, într-o hotărâre extinsă, că Japonia nu a reuşit să dovedească faptul că vânătoarea a sute de balene Minke, în principal în apele Antarcticii – în cadrul unui program cunoscut sub numele de “Jarpa II” – este în scopuri ştiinţifice. „Dovezile nu stabilesc că programul şi punerea lui în aplicare sunt rezonabile în raport cu realizarea obiectivelor declarate”, a spus Tomka. „Curtea concluzionează că permisele speciale acordate de Japonia pentru uciderea şi manevrarea balenelor în baza Jarpa II nu sunt acordate în scopuri de cercetare ştiinţifică”, a adăugat el, înainte de a ordona Japoniei să înceteze programul imediat.
În prezent, conform datelor Greenpeace sau Sea Sheperd, populaţia de balene albastre din apele Antarcticii a ajuns la doar 1% din efectivul acestei specii la începutul secolului XX. Balenele gri din vestul Pacificului sunt cele mai periclitate specii de balene din lume, deoarece astăzi mai supravieţuiesc aproximativ 100 exemplare. Cu toate acestea, în ciuda motivaţiei guvernelor nipon, norvegian şi islandez în privinţa cererii de carne de balenă, se pare că cifrele spun altă poveste. Activiştii Greenpeace din Islanda au descoperit cu stupoare cum o cantitate mare de carne provenită din sezonul trecut de vânătoare nu s-a vândut pe piaţă, iar autorităţile s-au văzut nevoite să o arunce la o groapă de gunoi publică din apropiere de Reykjavik. În 2006, sezonul de vânătoare norvegian a fost sistat de autorităţi la mijlocul acestuia, deoarece piaţa locală de carne de balenă era deja saturată. În Japonia, circa 5.000 tone de carne de balenă stau în containere frigorifice, nevândute şi nedorite de nimeni.
Poziţia UE a fost una fermă în ce priveşte adoptarea de măsuri pentru protejarea cetaceelor (balenele, delfinii, etc.) împotriva vânătorii, capturării sau deţinerii, precum şi împotriva perturbărilor intenţionate sau schimburilor comerciale. Protecţia cetaceelor este asigurată la nivel european prin mai multe acte legislative şi strategii, cum ar fi: Directiva privind habitatele care instituie reţeaua Natura 2000; Regulamentul privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie; Strategia marină; Regulamentul privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole şi Regulamentul privind conservarea şi exploatarea durabilă a aceloraşi resurse. În chiar statutul regulamentului UE adoptat pe acest subiect se arată că “Islanda şi Norvegia nu sunt obligate să respecte moratoriul, deoarece au formulat obiecţii sau rezerve, în conformitate cu convenţia din 1946.
În vederea consolidării poziţiei sale în favoarea protecţiei balenelor, UE invită toate statele membre care nu au aderat încă la Convenţia 1946 să facă acest demers. UE şi statele sale membre vor coopera cu celelalte ţări pentru a le convinge să se opună vânătorii de balene.
Aşadar, invocând diverse motive, de la necesitatea de hrană la păstrarea unor tradiţii, unele state continuă să vâneze cetacee. Se detaşează, evident Japonia, Islanda şi Norvegia, urmate de Insulele Faroe, Danemarca, Canada, Rusia, Coreea de Sud, SUA şi chiar Indonezia. În aceste condiţii, situaţia din prezent a ajuns cu adevărat tragică, conform cercetătorilor şi ecologiştilor care monitorizează şi studiază aceste minunate animale şi care au demonstrat că numărul lor continuă să scadă de la an la an.
