Fenomenul partidelor extremiste in Europa
Istoria ne-a demonstrat că extremismul apare, la nivelul unei naţiuni, pe fondul unui… naţionalism exacerbat ce-şi trage radăcinile dintr-o situaţie socială grea, de suferinţă şi austeritate. O asemenea situaţie înseamnă, implicit, discrepanţe mari între clasele sociale şi între nivelurile de trai şi bâlbâieli politice. Fertilizarea unui teren în această manieră va duce la apariţia urii de rasă, a dispreţului faţă de drepturile omului şi la cele mai facile alegeri: decât să căutăm soluţii, mai bine lovim cu pumnul în masă şi ieşim în stradă, strigându-ne nemulţumirile. Aşa se sedimentează mişcările extreme şi dacă există şi o personalitate vocală care să adune în jurul ei aceste nemulţumiri, avem reţeta unui fenomen extremist. De aici şi până la formarea unui partid mai este doar un pas. De asemenea, extremismul presupune şi spectacol, iar oamenii înfometaţi erau hrăniţi încă din Antichitate cu pâine şi circ.
În Uniunea Europeană avem multe partide extremiste. Cam fiecare ţară se poate lăuda cu al său: Norvegia - Partidul Progresului, în Ungaria - Jobbik, de Adevăraţii Finlandezi, Partidul Liberal şi Alianţa pentru Viitor (Austria), Vlams Belang (Belgia), Frontul Naţional (Franţa), Liga Nordului (Italia), PVV (Olanda), UDC (Elveţia), Zori Aurii (Grecia), Partidul Independenţei Estoniene, etc. Transformările prin care trece o naţiune, ce presupun adesea perioade dure de sărăcie şi îndârjire, scot la iveală necesitatea încrederii într-un lider apropiat ca mentalitate şi reprezentare. Dacă poporul urlă de foame şi liderul face la fel, atunci cota sa de încredere creşte până la paroxism. Asta înseamnă extremism şi este categoria cea mai uşor de accesat de catre politicieni, rezultatele sunt imediate.
Grecia este poate cel mai elocvent exemplu: după ce populația a decis să pedepsească partidele Noua Democrație și PASOK pentru situația economică critică a țării, comuniștii care formează coaliția SYRIZA și partidul nazist Gold Dawn au ajuns la putere promovând naționalismul și transformarea Greciei într-un stat enclavă. Cu toate astea, evenimentele recente au făcut ca eşafodajul extremist să se clatine, iar grecii mai au timp să se gândească. Deși naziștii de la Gold Dawn nu au șanse la câștigarea alegerilor, totuși, au obținut 21 de locuri în Parlament.
Franţa este un alt exemplu foarte concret: naționalismul a înregistrat o creștere foarte importantă după ce Marine Le Pen, candidatul naționalist la alegerile prezidențiale, a obținut 17%, surprinzând întreaga opinie internațională. Cu un discurs totalmente împotriva imigrării, îndreptat în special împotriva persoanelor care provin din fostele colonii franceze, precum Algeria, Tunisia sau Maroc, al căror cetățeni imigrează în Franța pe bandă rulantă, Le Pen s-a clasat pe poziția a treia în lupta pentru președinția Franței.
Una dintre ţările UE cu cei mai extremi lideri este Ungaria. Grație dictaturii impuse de premierul Viktor Orban, analiștii europeni au început să numească evoluția curentă a vecinilor maghiari drept “orbanizarea Ungariei”, potrivit b1. De ce este văzut Orban în Occident ca dictator? Pentru că a modificat Constituția Ungariei, pentru ca partidul său, Fidesz, să poată deţine controlul total, inclusiv Banca Centrală, subiect care a și stârnit tensiuni între Budapesta și FMI. De asemenea, a interzis avorturile şi casătoriile între persoane de acelaşi sex.
Olanda este marcată de politica dusă de partidul de extremă dreapta PVV, care prin puternicele sale idei anti-imigranți afectează și interesele României. Conflictul de putere de la Haga a dus la amânarea aderării României la Spațiul Schengen, datorită împotrivirii PVV. PVV este un partid caracterizat prin politica anti-imigrație. Ca un exemplu extrem: în 2012, partidul a lansat o platformă online, numită “Raportul asupra Europei Centrale și de Est”, unde olandezii erau invitați să publice plângeri asupra ilegalităților comise de imigranți. Motto-ul siteului era: “Aveți ceva împotriva persoanelor din Centrul și Estul Europei? V-ați pierdut slujba în favoarea unui polonez, bulgar, român sau în favoarea unui alt est european? Vrem să știm!”.
Nici Austria nu face excepţie de la această reţetă. Austriacul Jorg Haider, de două ori ales guvernator al regiunii Carinthia, este cel care a repornit motoarele extremismului, fiind cunoscut drept un simpatizant al nazismului ce apela adesea la xenofobie și antisemitism încă din anii 2000. Deși în ceea ce privește viața politică Haider nu a avut o importanță capitală, declarațiile sale au făcut mereu vâlvă în Austria, dar și în străinătate. Partidul condus de acesta, FPO, era clădit pe ideologia pan-germanismului (ideea unificării popoarelor vorbitoare de germană într-o singură națiune), incluzând binecunoscutul naționalism german.
