Ce se intampla cu deseurile nucleare ale Europei

September 4, 2015

 

Tragedia de la Cernobîl a lăsat urme adânci în conştiinţa europeană şi nu numai. Forţa nimicitoare ce-a dăinuit peste decenii şi care pluteşte încă ameninţătoare, neştiută şi nevăzută, la graniţa umanităţii, ce şi-a plantat moştenirea atroce în generaţii întregi ce-au suferit mutaţii genetice şi alte boli, este încă vie în mintea noastră. Şi, chiar dacă am fi lăsat cenuşa amintirii să se aştearnă peste ea, tragedia de la Fukushima a tras un nou semnal de alarmă. Energia nucleară scăpată de sub control poate fi devastatoare. Ţinută sub control este benefică, ieftină şi un pariu câştigător din punct de vedere financiar. Aproape 150 de reactoare nucleare se află pe teritoriul Uniunii Europene (UE) în prezent şi alte 8 sunt în construcţie. Ce se întâmplă însă cu toate deşeurile rezultate în urma operaţiunilor desfăşurate în această zonă, atât de sensibilă?

 

În anul 2010, la nivelul UE se discuta despre crearea unui depozit subteran pentru reziduurile nucleare, depozit care ar fi trebuit să fie situat în estul Europei şi în care să se păstreze, pentru mii de zi, chiar zeci de mii în unele cazuri, deşeurile nucleare. Opt state - Olanda, Italia, Polonia, România, Slovacia, Lituania, Slovenia și Bulgaria – au participat la negocierile şi discuţiile privind transportul și depozitarea deșeurilor radioactive. Depozitul ar fi urmat să fie construit printr-un efort comun dat fiind faptul că toate cele opt state deţin astfel de reziduuri nucleare, însă niciunul nu este o putere nucleară care să-şi fi creat capacităţi de stocare proprii. Astfel, cantităţile deţinute sunt prea mici pentru a justifica cheltuielile considerabile pe care le va aduce construirea, întreţinerea şi paza unui spaţiu de stocare potrivit pentru aceste substanţe periculoase, apreciate a fi râvnite de grupări teroriste. 

 

Cele cinci mari puteri din Consiliul de Securitate al ONU (SUA, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa) – care deţin atât centrale atomoelectrice, cât arme nucleare – preferă să îşi rezolve singure problema. În ce priveşte zona UE, Marea Britanie, Franţa şi Germania sunt statele care se opun “exportului permanent” de deşeuri şi preferă să-şi construiască facilităţi proprii. Londra şi Parisul deţin fiecare circa 1.900 metri cubi de deşeuri, dar au alocat sume de ordinul miliardelor de euro pentru construirea de depozite permanente. Problema este de maximă importanţă, mai ales în Marea Britanie. La Sellafield sunt depozitate temporar 5.000 de containere de câte 500 kg de deşeuri “vitrificate” (topite, transformate într-o masă sticloasă). Conţinutul radioactiv este îmbrăcat în beton şi oţel şi păstrarea lor se face într-un perimetru de maximă securitate (o centrală nucleară), dar soluţia este considerată improprie. Guvernul britanic şi asociaţiile ecologiste apreciază că siguranţa nu ar creşte decât în condiţiile depozitării în subteran. Chiar şi atunci, riscurile ar fi diminuate faţă de actuala situaţie, dar nu eliminate complet. La Sellafield sunt stocate deşeuri extrem de periculoase, a căror radioactivitate ar urma să scadă de-abia de acum în 100.000 de ani. 

 

În cazul statelor mici însă, deşeurile nu sunt de maximă periculozitate, nici cantitatea nu pune probleme, însă costurile împiedică realizarea unui depozit subteran pe cont propriu. Intenţia ar fi fost ca, printr-un efort comun al celor opt state implicate, să se identifice o “gazdă” a unui astfel de depozit, iar celelalte ţări să împartă între ele preţul construcţiei, dar şi cheltuielile de întreţinere. Olanda are doar 30 de metri cubi de deșeuri nucleare cu radioactivitate mare. “Programul nuclear al Olandei este de mică amploare, iar costurile construirii unui depozit subteran sunt foarte mari. Noi avem un singur reactor nuclear în Olanda, deci ar fi avantaje mari ale unei soluții comune”, declara Ewoud Verhoef, director adjunct al agenției Covra, responsabilă de depozitarea deșeurilor nucleare din Olanda. Și alte state mai mici cu doar unul sau două reactoare nucleare fiecare - precum Slovacia, Lituania sau Slovenia - se confruntă cu aceeași problemă și ar prefera să își unească eforturile pentru a construi un depozit subteran. Bulgaria și România au câte două reactoare, iar Slovenia are unul singur, pe care îl împarte cu Croația. Aşa se explică discuţiile şi negocierile cu celelalte state şi căutarea unui spaţiu comun de depozitare. Spre exemplu, în Slovenia, la Vrbina, în estul țării, era deja în construcție în depozit pentru deșeurile de nivel slab. Aparent, comunitatea locală a fost de acord cu apariţia acestui depozit pe teritoriul său, în schimbul unei compensații anuale de 5 milioane euro. 

 

La momentul discuţiilor, niciuna dintre cele opt țări nu și-a exprimat disponibilitatea de a găzdui un astfel de depozit, a precizat Neil Chapman, de la Asociația pentru depozitarea regională și internațională, implicată în negocierile dintre cele opt state. În prezent, problematica deşeurilor radioactive este îngheţată în punctul în care marile puteri nu sunt de acord cu exportul, iar statele mici nu au nicio poziţie. Să amintim faptul că, până acum, România exporta deşurile în Rusia, care are o legislaţie mai permisivă?

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload