Ce drepturi avem, ca cetateni ai UE?
Atunci când, legaţi de mâini şi de picioare, suntem puşi în faţa unei situaţii cu potenţial tragic şi care este, vizibil, supărătoare, agresivă sau discriminatorie pentru o anumită persoană sau situaţie, utilizăm expresia „încălcarea drepturilor omului”. Haideţi să vedem ce spune legea despre drepturile omului, care sunt acestea şi cum sunt ele interconectate în spaţiul european.
Documentul se numeşte „Carta Drepturilor Fundamentale” şi consistă în punerea laolaltă a unor drepturi personale, civile, politice, economice și sociale ale tuturor cetățenilor Uniunii Europene (UE) și ale rezidenților de pe teritoriul Uniunii și dimensionarea lor în cadrul legislației europene. Această cartă a luat naştere în 1999, atunci când Consiliul European de la Köln a considerat că drepturile fundamentale aplicabile la nivelul UE trebuie consolidate într-un document pentru a li se conferi o mai mare vizibilitate. Toţi preşedinţii şi şefii de stat şi guvern au inclus în această cartă principiile generale stabilite în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului din 1950 și pe cele care derivă din tradițiile constituționale comune statelor membre. Mai mult decât atât, în premieră pentru UE, carta a inclus şi drepturile fundamentale care li se aplică cetățenilor UE, precum și drepturile economice și sociale ( aşa cum apar ele în Carta Socială a Consiliului Europei și în Carta Comunitară a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucrătorilor – n.r.).
În „Carta Drepturilor Fundamentale” se regăsesc principii din jurisprudența Curții de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului, ea fiind elaborată de o convenție alcătuită dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru și al Comisiei Europene, precum și din membri ai Parlamentului European și ai parlamentelor naționale. În decembrie 2000, la Nisa, documentul a fost proclamat oficial de Parlamentul European, Consiliu și Comisie. După ce Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, în decembrie 2009, „Carta Drepturilor Fundamentale” a fost şi ea ridicată la rang de tratat, fiind investită cu aceeași forță juridică obligatorie. Acesta este motivul pentru care carta a fost modificată și proclamată pentru a doua oară în decembrie 2007.
Concret, ce înseamnă asta pentru cetăţenii UE? Din păcate, un asemenea tip de document are doar o forţă exemplar-consultativă. Este o crestomaţie de texte adunate din variile cotloane ale jurisprudenţei fiecărui stat, din legislațiile naționale și cea de la nivel UE, precum și în convenții internaționale ale Consiliului Europei, Națiunilor Unite (ONU) și ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Prin această incredibilă interconectare a legislaţiilor multor state atât de diferite între ele, drepturile fundamentale ale omului capătă mai multă claritate și vizibilitate şi, deci, securitate juridică în interiorul UE.
Ştiţi ce drepturi şi libertăţi aveţi ca cetăţeni ai UE? În primul rând, „Carta Drepturilor Fundamentale” menţionează, la capitolul I, „demnitatea” - demnitate umană, dreptul la viață, dreptul la integritate al persoanei, interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei și a muncii forțate. Pe locul II ca importanţă şi derivând complet din primul drept se află „libertățile”. Ce înseamnă asta? Ideea de libertate individuală se referă la „dreptul la libertate și la siguranță, respectarea vieții private și de familie, protecția datelor, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare și de informare, libertatea de întrunire și de asociere, libertatea artelor și științelor, dreptul la educație, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare”.
Cel de-al treilea principiu este „egalitatea” şi se referă la egalitatea în fața legii, nediscriminarea, diversitatea culturală, religioasă și lingvistică, egalitatea între bărbați și femei, drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap. Şi dacă principiul „egalităţii” îl înţelegem cu toţii, el nu trebuie separat de „solidaritate”. Acest principiu are o definiţie mai largă şi se referă inclusiv la dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii, dreptul de negociere și de acțiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de plasament, protecția în cadrul concedierii nejustificate, condiții de muncă echitabile și corecte, viața de familie și viața profesională, asistența socială, protecția sănătății, accesul la servicii, protecția mediului, protecția consumatorilor.
În continuare, „drepturile cetățenilor (dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor locale, dreptul la bună administrare, dreptul de acces la documente, Ombudsmanul European, dreptul de petiționare, libertatea de circulație și de ședere, protecția diplomatică și consulară) şi justiția (dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune) merg mână în mână pentru a contura cât mai clar tabloul drepturilor noastre fundamentale ca cetăţeni ai UE.
