Calatorie dulce cu gust de... ciocolata, in capitala Belgiei
Cine nu a auzit de delicioasele praline belgiene? Cine nu știe că Belgia este patria ciocolatei? Atât de apreciată este această pastă fină obținută din pudră de cacao, zahăr și lapte, încât nu ar trebui să ia pe nimeni prin surprindere că la Bruxelles, în capitala Belgiei, se ridică, mândru, un muzeu al ciocolatei. Belgiene, se înţelege.
Situat la mică distanţă de celebra basilică Koekelberg şi în apropiere de parcul Elisabeth, Muzeul Ciocolatei Belgiene este o încântare pentru turişti, dar şi pentru localnici. Le Belgian Chocolate Village, aşa cum este trecut în... „acte”, este unul dintre cele mai mari spaţii muzeale din Europa dedicat acestui desert fin făcut din pulbere de cacao.
Conceput de compania Tempora, specializată în expoziţii pentru publicul larg, muzeul a fost amenajat în fosta ciocolaterie „Victoria”, care a cunoscut apogeul în anii ‘50, pe când avea 1.500 de angajaţi şi producea 6.000 de tone de ciocolată şi 4.000 de tone de biscuiţi anual. Vizitatorul care trece pragul muzeului va parcurge... epocile, continentele şi tehnicile de fabricare a ciocolatei. Va afla istoricul acestui desert delicios şi beneficiile sale.
Muzeul prezintă întreaga poveste a seminţelor de cacao: originea lor din America Centrală precolumbiană, unde erau consumate sub forma unei băuturi magice de către maiaşi şi azteci, aducerea acestor seminţe în Europa şi transformarea lor în produs de larg consum. Vizitatorii vor afla şi lucruri mai puţin cunoscute, cum ar fi faptul că ciocolata a făcut obiectul unor polemici religioase - punându-se întrebarea dacă putea fi consumată în timpul postului. De asemenea, ei vor afla şi că delicioasa ciocolată, consumată cu atâtea plăcere de cei mari, dar mai ales de cei mici, a fost interzisă copiilor până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Această istorie... delicioasă este etalată într-un spaţiu de 900 mp, în spaţiul vechii fabrici de ciocolată şi biscuiţi „Victoria”. Dar Le Belgian Chocolate Village este mai mult decât un muzeu care reprezintă o înşiruire de informaţii. El este un spaţiu al interacţiunii, deoarece aici sunt deschise ateliere de creaţie. În compania unui maestru ciocolatier, amatorul de ciocolată neagră, catifelată sau umplută va intra în contact direct cu deliciosul „dulce” de culoare brună. În atelier, vizitatorul poate să-şi realizeze propriile praline, dar trebuie să ştie că accesul în laboratorul de creaţie se poate face doar cu rezervare.
În interiorul muzeului se află un alt punct de maximă atracţie: o seră tropicală unde sunt reproduse condiţiile proprice pentru cultivarea şi creşterea arborelui de cacao. Se regăsesc aici şi bananieri, dar şi curcuma şi alte plante exotice. Atmosfera tropicală creată în inima metropolei belgiene se menţine mereu constantă: 28 grade Celsius şi 85% umiditate. În aceste condiţii, arborii de cacao înfloriţi cresc şi se dezvoltă la umbra bananierilor, în mijlocul diverselor „condimente” folosite la prepararea ciocolatei: piperul, vanilia, ghimbirul.
Există la Muzeul Ciocolatei Belgiene şi un salon pentru... degustare. O sumedenie de produse din ciocolată, sub toate formele şi... stările - caldă, îngheţată, batoane, tablete sau praline - şi din toate colţurile Belgiei, aşteaptă să fie descoperite şi savurate chiar la faţa locului. Sau pot fi luate la pachet, pentru acasă. Spaţiul pus la dispoziţie pentru publicul vizitator este generos, putând găzdui 50 de persoane în acelaşi timp. Produsele prezentate sunt realizate de cei mai mari producători din industria ciocolatei, dar şi de artizani locali.
Istoria ciocolatei începe cu două mii de ani în urmă, în America de Sud. Deşi belgienii excelează în producerea unor delicioase sortimente de ciocolată, pe continent european seminţele de cacao au fost preţuite, pentru prima dată, de spanioli. Primul explorator care a luat contact cu boabele de cafea a fost Cristofor Columb. În 1519, conchistadorul Cortez a descoperit că liderul aztecilor, Montezuma, obişnuia să bea o băutură preparată din boabe de cacao - vreo 50 de căni pe zi - căreia îi spunea „chocolatl”. Adusă în Spania, gustul acestei licori amare a fost mult îmbunătăţit cu ajutorul trestiei de zahăr şi apoi prin adăugarea de arome. Secretul acestei băuturi a fost bine păstrat de spanioli aproape un secol.
