Limbajul nonverbal in relatia parinte – adolescent

Dacă până nu demult, copiii se supuneau cerinţelor părinţilor şi ascultau cu vrednicire ceea ce trebuiau să respecte într-o familie, impactul mass media a reuşit să dezbine această idee şi să îndepărteze comunicarea verbală directă către o comunicare mai mult bazată pe lipsa prezenţei uneia dintre părţi. Astfel, copiii „fug” de conduita impusă de familie şi caută să se exprime întru cu totul printr-un limbaj nonverbal care îi ajută să se exprime mai bine, etalându-și noua personalitate.

În ultimele decenii am fost martorii unor evoluţii uluitoare a comunicării. Astăzi, comunicarea reprezintă 85% din succesul unei persoane. Imaginaţi-vă un om al peşterii care nu a văzut niciodată lumina zilei şi nu ştie ce există dincolo de întunericul în care a zăcut timp aproape de 36 de ani. Îşi auzea vocea de fiecare dată când gemea de durere sau de foame dar nu înţelegea decât că zgomotul acela ciudat, îi aparţine. Dacă i-am da omului peşterii posibilitatea de a ieşi în lume, ce s-ar întâmpla? Ar auzi zumzetul păsărilor, zgomotul maşinilor în trafic, vocile de neînţeles ale oamenilor etc. Ar trece nepăsător printre maşini fără să înţeleagă că lumina roşie a semafoarelor îi comunică faptul că îi este interzis să traverseze. Sau nu ar putea codifica mesajul clanxoanelor maşinilor care îl avertizează că este în pericol. Nu ar înţelege de ce lumea zâmbeşte când trece pe lângă acesta.

Tot ceea ce facem noi în societate este comunicare; indiferent de ce formă ar lua aceasta. Fără comunicare, omul este un eşec al societăţii. Gândiţi-vă cât de grav este pentru omul peşterii că nu poate comunica sau că nu poate descifra niciodată mesajele care îi sunt transmise, tocmai pentru că acesta nu a comunicat niciodată.

În zilele noastre, comunicarea este succesul nostru. În afaceri, abilitatea de a transmite ideea unui profit rentabil pentru ambele părţi câştigă garantat parteneri. În relaţiile noastre cu cei din jur comunicarea reprezintă rezultatul unei legături sănătoase. Numai aşa putem răzbate într-o lume în care tehnologia parcă ne tratează ca pe nişte roboţi. Dar şi specialiştii în tehnologie au înţeles cât de importantă este comunicarea, astfel că s-au inventat internetul, telefonul mobil, video call-urile, rețelele de socializare etc. Suntem 100% comunicare. Iar ceea ce noi întreprindem este un rezultat al comunicării noastre cu noi înşine sau cu ceilalţi.

Dar dacă abilitatea unei comunicări reprezintă succesul fiecărui tânăr, putem înţelege că baza comunicării provine de acasă. Acolo unde începem pentru prima dată să auzim comunicare. Familia este aşadar, întâiul temei în a învăţa cum şi ce să comunicăm. Dacă procesul comunicării este unul sănătos, relaţia părinte – adolescent are de câştigat, deoarece astfel se pot admite problemele şi se pot găsi rezolvări de comun acord. Să nu uităm că o relaţie bună părinte – adolescent este ca un copac tânăr şi tainic pentru pădure. Această relație influenţează evoluţia sau involuţia societăţii. Dar comunicarea se bazează în mare măsură pe exprimarea orală a mesajelor, tocmai ca acestea să nu poată fi greşit intrepretate sau doar să joace un rol de apărare într-o situaţie dată.

Mimica, zâmbetul, privirea, comunicarea tactilă, postura, prezenţa personală etc. În zilele noastre înţelegem tot mai uşor, necesitatea şi totodată, importanţa limbajului nonverbal pe care unii dintre noi îl folosim cu sau fără intenţie în relaţiile nostre cu cei din jur. Afacerile cresc sau scad în funcţie de ceea ce lăsăm să se vadă. În relaţiile cu cel iubit, limbajul nonverbal poate salva sau distruge potenţa unei comunicării pe care cu greu o clădim. În relaţia părinte adolescent, astăzi, lucrurile stau altfel.

Limbajul nonverbal este o modalitate excelentă care, pentru persoana care stăpâneşte această tehnică nu poate decât să reprezinte un succes în relaţia acesteia cu o altă parte. A observa dacă cel cu care comunici, minte sau spune adevărul, a reuşi să înţelegi ce simte interlocutorul fără ca acesta să se exprime oral este un câştig în procesul comunicării. Imaginaţi-vă că limbajul nonverbal ar ajuta părinţii să descopere ce îl supără pe adolescent, sau ar fi o metodă sigură cu ajutorul căreia adolescenţii ar reuşi să exprime afecţiune pentru părinţi, chiar dacă nu mai sunt la o vârstă fragedă.

Pentru început, specialiştii comunicării nonverbale susţin limbajul nonverbal în oricare relaţie. Dar nimeni nu garantează succesul în cazul în care se face abuz de acest gen de limbaj.

Trebuie admis faptul că relaţia părinte – adolescent este una diferită faţă de o relaţie obişnuită între părinte şi copil sau părinte şi adult, căci adolescentul trece printr-o perioadă de tranzit, în care toate lucrurile înainte palpabile, devin întrebări fără răspuns. Este cu atât mai greu pentru acesta să reuşească, într-o perioadă în care lucrurile sunt într-o continuă schimbare, să păstreze aceaşi relaţie cu părinţii. De multe ori, preocupaţi de noile situaţii, adolescenţi nu se mai concentrează pe relaţiile care l-au consacrat şi caută să se ascundă în spatele gesturilor şi ale mimicii. Astfel, părinţii capătă o slujbă şi mai dificilă în încercarea de a nu-şi pierde respectul şi încrederea adolescenţilor şi de a-şi menţine relaţia cu aceştia la un nivel mediu dacă nu mai sus.

Din păcate, specialiștii psihologi ne avertizează că realitatea nu este exact aşa cum ne-am aştepta toţi să credem că este. Limbajul nonverbal ajută în multe cazuri comunicarea dintre două părţi. Dar cum în zilele noastre pentru adolescenţi au devenit atât de multe alte lucruri, interesante şi de o preocupare deosebită, relaţia părinte – adolescent nu va reuşi niciodată să se menţină atunci când adolescentul refuză comunicarea directă în schimbul limbajului nonverbal. A refuza comunicarea orală, a nu mai fi preocupat ca mesajul transmis să nu întâmpine bariere de interpretare, a nu oferi o șansă timpului liber petrecându-l cu ceilalți adoptând în schimb o atitudine indiferentă sau agresivă față de orice intervenție din partea interlocutorului, face ca limbajul nonverbal să afecteze relaţia părinte – adolescent.

Revenind la omul peşterii, am putea să credem că până şi limbajul nonverbal ar însemna câtuşi de puţin un ajutor pentru acesta, când va ieşi în societate. Dar lumea zilelor noastre nu mai are timp să observe că omul peşterii este îmbrăcat în haine săracăcioase, că nu este tuns, că arată murdar şi că se simte speriat la auzirea oricărui zgomot. Cel mult, o parte din cei care îl văd, ar înţelege că omul acesta are probleme de comunicare dar nu ar putea niciodată să îl ajute dacă el nu ştie să le comunice până şi starea că are nevoie sau că îşi doreşte ajutor.

În relaţia părinte – adolescent limbajul nonverbal poate reprezenta într-o mică măsură un ajutor şi într-o mare măsură, un eşec al relaţiei pentru că vom vorbi mereu de conflictul dintre generaţii care nu se va stinge cu un zâmbet sau o anumită grimasă atunci când există două puncte puternice de vedere și ambele părți se încăpățânează să nu renunțe la noile sau vechile principii care le consacrează poziția.