top of page

Care sunt salariile minime in tarile din Europa?


Potrivit analizelor şi statisticilor, nivelurile salariului minim variază considerabil între statele membre ale Uniunii Europene (UE). Sumele despre care vom vorbi în continuare se referă la salariile minime la nivel național, care se aplică de obicei pentru toți angajații dintr-o țară sau cel puțin pentru o mare parte a lor. Acest salariu este impus prin lege, adesea după consultarea partenerilor sociali, sau în mod direct, printr-un acord intersectorial la nivel național. Şi în Europa, ca şi în România, salariile minime sunt, în general, prezentate sub formă de rate lunare pentru câștigurile salariale brute, și anume înainte de deducerea impozitului pe venit și a contribuțiilor de asigurări sociale (Social contributions) plătite de angajat, taxe ce variază şi ele de la o țară la alta.

Salariile minime la nivel național sunt publicate de către Eurostat de două ori pe an. Acestea reflectă situația înregistrată anual la 1 ianuarie și la 1 iulie ale fiecărui an. Prin urmare, modificările salariilor minime introduse între cele două date sunt prezentate doar în cadrul următoarei publicări semestriale a datelor. În ianuarie 2015, 22 dintre cele 28 de state membre UE (Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia au constituit excepții) au avut un salariu minim la nivel național. Începând cu 1 ianuarie 2015, salariile minime lunare au variat considerabil, de la 184 euro în Bulgaria la 1.923 euro în Luxemburg.

Țările sunt împărțite în trei grupuri în funcție de nivelul lor în ceea ce privește salariul minim. Primul grup cuprinde țări în care salariile minime au fost mai mici de 500 euro pe lună: acest grup este compus din cinci țări candidate și zece state membre ale UE (Bulgaria, România, Lituania, Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Slovacia, Estonia, Croația și Polonia). Al doilea grup cuprinde cinci state membre ale UE (Portugalia, Grecia, Malta, Spania și Slovenia), fiecare având un nivel intermediar al salariului minim care variază de la 500 euro la mai puțin de 1.000 euro pe lună. Ultimul grup cuprinde șapte state membre ale UE (Regatul Unit, Franța, Irlanda, Germania, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg), în care nivelurile salariului minim la nivel național au fost de 1.000 euro sau mai mare pe lună, aceasta fiind situația și în cazul Statelor Unite.

De menţionat este faptul că pentru acele state membre UE din afara zonei euro care au salarii minime (Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Ungaria, Polonia, România și Regatul Unit), precum și pentru Albania, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Serbia și Turcia (candidatele), nivelurile și clasificarea salariilor minime exprimate în euro sunt afectate de cursurile de schimb valutar.

Cum se ajunge la sumele prezentate mai sus, ni se explică tot de către realizatorii Eurostat-ului care a efectuat această statistică. Aşadar, spre exemplu, în cazul țărilor în care salariul minim la nivel național nu este fixat la o remunerație lunară (de exemplu, în cazul în care salariile minime sunt exprimate în remunerații orare sau săptămânale), nivelul salariului minim este convertit într-o remunerație lunară cu ajutorul unor factori de conversie care sunt furnizați de țările în cauză:

• Germania (1.000 de euro sau mai mult): (remunerație orară x 40 de ore x 52 de săptămâni) / 12 luni;

• Irlanda (1.000 de euro sau mai mult): (remunerație orară x 39 de ore x 52 de săptămâni) / 12 luni;

• Franța (1.000 de euro sau mai mult): date pentru ianuarie 1999 – ianuarie 2005: (remunerație orară x 39 de ore x 52 de săptămâni) / 12 luni; date începând din iulie 2005 (remunerație orară x 35 de ore x 52 de săptămâni) / 12 luni;

• Malta (între 500 şi 1.000 de euro): (remunerație săptămânală x 52 de săptămâni) / 12 luni;

• Regatul Unit (1.000 de euro sau mai mult): (remunerație orară x numărul de bază mediu de ore pe săptămână plătite pentru salariații cu normă întreagă din toate sectoarele x 52,18 săptămâni) / 12 luni;

În Serbia, salariul minim este fixat sub formă de remunerație orară netă. Se aplică următoarea conversie: (remunerație orară netă x 40 de ore x 52,2 săptămâni) / 12 luni. Această valoare este apoi extrapolată pentru a include impozitele aplicabile. În plus, în cazul în care salariul minim se plătește pentru mai mult de 12 luni pe an (în Grecia, Spania și Portugalia, unde este plătit pentru 14 luni pe an), datele au fost ajustate pentru a lua în considerare aceste plăți.

Începând cu 1 ianuarie 2015, nu au existat salarii minime la nivel național, (ele fiind stabilite prin intermediul unor acorduri colective pentru o serie de sectoare specifice) în Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia; aceeași situație a fost și în cazul unor țări EFTA precum Islanda, Norvegia și Elveția. În Cipru, salariile minime sunt stabilite de guvern pentru anumite ocupații.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page