O noua aplicatie ajuta cetatenii UE sa isi aleaga tara

August 17, 2015

 

Nu foarte multe comunități extinse din lume se bucură de o asemenea libertate de mișcare precum se bucură cetățenii comunității Europene. Datorită unificării legislației și a regulilor interne privind libera circulație pe teritoriul Uniunii, cetățenii europeni nu au nevoie de nicio aprobare specifică pentru a călători dintr-o zonă a Europei în alta.

 

Acest aspect este deosebit de benefic pentru turism și pentru cei dornici de a vedea lucruri noi și de a-și îmbogății bagajul cultural și social. Diversitatea europeană atât de amplă și fragmentată face ca atunci când o persoană dorește să se stabilească pe teritoriul unei alte țări din  cadrul Uniunii,  să-și ia toate informațiile cu privire la tradițiile și obiceiurile din regiunea aleasă, precum și obligațiile juridice și legale aplicabile în acel stat.

 

Chiar dacă, ca și cetățeni ai Uniunii Europene, avem libertatea alegerii atunci când vine vorba despre țara de reședință, barierele nu sunt în totalitate demolate, unele dintre ele fiind imposibil de înlăturat. Când vine vorba de limbă, legislație și reguli specifice ale unei țări, acestea nu pot fi unificate la nivel european făcând integrarea noului venit anevoioasă sau chiar dificilă.

 

Mutarea într-o țară nouă ridică numeroase semne de întrebare, de la probleme simple precum închirierea unui apartament, până la cele mai complexe cum ar fi deschiderea unui cont în bancă. Având în vedere că este relativ complicat să mergi la o bancă pentru a deschide un cont curent dacă nu ai deja documentele necesare pregătite, chiar și când o faci la tine în țară, acest lucru se complică și mai mult când vine vorba de o țară străină unde poate nici limba nu o stăpânim prea bine.

 

Având toate aceste aspecte în minte, un start-up din orașul german Cologne a lansat o aplicație mobilă numită JinGER, o prescurtare a sintagmei Jobs in Germany (locuri de muncă în Germania), aplicație destinată ghidării celor din Uniunea Europeană care sunt interesați în a găsi o slujbă în Germania, în a studia acolo sau pur și simplu în a-și muta reședința în Germania. Aplicația este divizată pe trei secțiuni, numite Work, Move și Live (Muncim în Germania, Ne mutăm în Germania și Trăim în Germania), și răspunde la o gamă largă de întrebări, având o interfață grafică prietenoasă care să le permită utilizatorilor o navigare cât mai rapidă și mai intuitivă.

 

“JinGER nu este o aplicație destinată numai celor care doresc să lucreze în Germania. Ea se adresează de asemenea și studenților din diverse țări care vin aici pentru un semestru sau un an. Din experiența mea personală pot să spun că avem aici în Germania foarte mulți studenți veniți din toate părțile lumii, și mai toți au probleme de integrare datorate lipsei de informație.”, spune Sonali Cooray, managerul departamentului de marketing al companiei responsabile de JinGER.

 

Liderul proiectului este o româncă, pe nume Andreea Munteanu, care a avut această idee tocmai datorită experienței sale dificile de integrare în comunitatea germană. Aplicația este menită să ajute utilizatorii, făcându-i să înțeleagă mai bine obiceiurile și tradițiile germanilor și să ilustreze diverse etichete de comportament social care sunt specifice țării, atât în mediul familial, cât și în cel legat de locul de muncă.

 

Versiunea de bază a aplicației a fost lansată pentru platforma Android în primăvara acestui an și ea este disponibilă în limbile Germană, Spaniolă, Română și Engleză. Cu ajutorul ei, se pot accesa diverse legi relevante, care sunt explicate pe înțelesul tuturor, sfaturi pentru situații de natură administrativă și de asemenea, un dicționar de expresii uzuale. Spre deosebire de toate celelalte surse de informații care sunt accesibile prin intermediul internetului, cele oferite de aplicație nu creează confuzie și sunt deosebit de precise.

 

Aplicația a înregistrat până acum un real succes, iar compania dorește să extindă proiectul, creând aplicații asemănătoare pentru toate țările membre ale Uniunii Europene, și traducându-le pe fiecare dintre ele în limbile vorbite pe teritoriul european, astfel încât oricine să poată beneficia de ajutor. Dacă un cetățean dintr-o țară europeană dorește să se stabilească în Germania, accesul la informațiile vitale oferite de aplicație i-ar putea face tranziția la noua viață mult mai ușoară. 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload