top of page

Aurul si argintul nostru antic, „plimbat” prin toata tara


Plină de bogății este România, pământul acestei țări ascunzând în adâncurile sale o cantitate impresionantă de resurse. Atrași de aceste bogății mulți dușmani au călcat hotarele acestui ținut. Romanii au fost vrăjiți de aurul dacic, iar boierii români au cărat aur și alte bogății cu carele către Înalta Poartă. Tot ce s-a descoperit până acum, obiecte din aur și argint, au intrat în colecții muzeale, în cazul în care artefactele prețioase nu au luat, ilegal, drumul străinătății, fiind vândute pe bani grei colecționarilor de antichități.

De aceea este lăudabil demersul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), care, în decembrie 2013, a demarat amplul proiect expozitional de anvergură națională, intitulat „Aurul şi argintul antic al României”. Amplu și unic prin specificul său, acesta reprezintă unul dintre cele mai mari demersuri de acest fel organizate în România în ultimii 20 de ani. Proiectul a fost inițiat pentru a oferi posibilitatea publicului din întreaga țară, dar nu numai lui, să vadă reunite într-un singur loc, cele mai importante capodopere ale orfevrăriei pre- și protoistorice sau de epocă clasică din colecțiile muzeale din țară. Obiectele din aur şi argint, descoperite pe teritoriul ţării, de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, acoperă o perioadă de peste şase milenii, cuprinsă între Neo-Eneolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea î. Hr - secolul al VII-lea). La această iniţiativă expoziţională a MNIR s-au alăturat 31 de muzee din ţară, fiecare dintre piesele expuse având o semnificaţie şi o istorie proprii.

Printre aceste obiecte cu valoare excepțională se numără cele care fac parte din tezaurul de la Pietroasa, brăţările dacice, dar și coiful de la Poiana Coţofeneşti. Din expoziție mai fac parte alte piese de tezaur, podoabe din aur și din argint, accesorii vestimentare, armament de paradă, piese de harnașament, veselă geto-dacică. Inițial, expozița „Aurul și argintul antic al României” a fost deschisă la București, fiind apoi itinerată la Timișoara, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Cluj, Târgu Mureș și Alba Iulia. Între 29 iulie și 6 septembrie, ea va fi deschisă la Sfântu Gheorghe, pentru ca apoi să ajungă, până la sfârșitul anului, la Buzău și Craiova. În 2016, „Aurul și argintul antic al României va ajunge la Iași, Suceava, Piatra Neamț, Constanța și Pitești. Până în prezent, peste 73.000 de vizitatori au putut să admire obiectele din metal prețios care fac atât de multă cinste României, peste tot în lume. De altfel, excepţionala expoziție reprezintă o veritabilă carte de vizită a României, oriunde în lume. La realizarea ei, a lucrat o echipă de peste 70 de persoane din 32 de muzee, timp de trei ani, sub mandatele a patru miniştri ai Culturii: Kelemen Hunor, Puiu Haşotti, Mircea Diaconu şi Daniel Barbu.

Au contribuit la realizarea expoziției: Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Judeţean Argeş Piteşti, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, Muzeul Judeţean Botoşani, Muzeul Brăilei, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Mixt Tecuci, Muzeul de Istorie Galaţi, Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” Giurgiu, Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iaşi, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu-Severin, Muzeul Judeţean Mureş, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul de Arheologie și Etnografie din Corabia, Muzeul Romanaţiului din Caracal, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Muzeul Județean Satu Mare, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Complexul Muzeal Bucovina din Suceava, Muzeul Județean Teleorman din Alexandria, Muzeul Banatului din Timişoara, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea și Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page