Ce salarii vor avea romanii de la 1 ianuarie 2016?

August 14, 2015

 

E o mare isterie în România zilelor noastre, legată de proiectul noii Legi a salarizării, ce prevede creşteri semnificative în Sănătate, modificări importante în Educaţie, dar şi măsuri de încurajare pentru cei care sunt dispuşi să lucreze în zone defavorizate. 

 

Diferite sporuri sunt menţionate în paginile proiectului pentru diversele categorii de cetăţeni care depun eforturi excepţionale în jobul pe care şi l-au ales (de exemplu poliţiştii). Proiectul conţine şi multe alte veşti bune, dacă va trece, ceea ce sperăm cu toţii să se întâmple, căci, deocamdată, preşedintele Klaus Iohannis l-a trimis din nou în Parlament. Indiferent ce se va întâmpla în plan politic, dacă acest proiect va fi, în cele din urmă, aprobat, nivelul de trai al românilor va creşte considerabil.

 

O veste extrem de bună în acest sens primesc angajaţii în halate albe, una dintre cele mai nedreptăţite categorii de bugetari sub aspect financiar. De aceea, mulţi dintre medici au preferat să plece din România, fiind plătiţi chiar şi de 10 ori mai bine peste hotare, însă punând astfel în pericol vieţile pacienţilor români prin personalul insuficient şi lipsa de resursă umană bine pregătită. După ce rezidenţii au primit, din partea Guvernului Ponta o bursă de 150 de euro, lucrurile au început parcă să capete contururi mai pozitive. Potrivit noului proiect însă, dacă până acum un medic rezident de anul I avea un salariu de bază la limita maximă de 1.401 lei, acesta va ajunge la 3.671 de lei. În cazul unui medic specialist, salariul crește de la 2.498 la 4.563 de lei. Și medicii primari vor avea parte de creșteri salariale de până la 7.018 de lei. Medicii din anatomia patologică și medicina legală vor fi cei mai câștigaţi. Le vor intra în buzunar până la 14.195 de lei, față de 6.606 lei cât aveau până acum. Și farmaciștii vor avea salarii mai mari, de la 1.453 de lei la 3.671 de lei. Nici asistenții medicali nu au fost uitaţi, salariilor lor urcând până la 1.671 de lei. Un asistent medical principal va câștiga 2.826 de lei, față de 1.645 de lei până acum. Pentru personalul medical care lucrează în unităţi unde activitatea se desfăşoară în trei ture, angajaţii pot opta fie între sporul de muncă de noapte, fie pentru un spor de 15% din salariul de bază.

 

Potrivit acestui proiect, pentru zilele de weekend sau de sărbători legale lucrate, plata se dublează. De asemenea, cei care lucrează în condiţii periculoase pot beneficia de sporuri de până la 30% din salariul de bază. În ce-i priveşte pe profesori, un cadru didactic debutant, cu studii superioare de lungă durată, va fi încadrat cu un salariu de 1.923 de lei, în timp ce un profesor cu gradul întâi, cu o vechime de 40 de ani, va putea ajunge la un salariu de 4.500 de lei. Mai mult decât atât, proiectul legislativ prevede şi o indemnizaţie de până la 20% din salariul de bază pentru profesorii care acceptă să lucreze în localităţi izolate. De asemenea, cadrele didactice care lucrează în învăţământul special vor obţine o majorare cu 15%. Profesorii vor obţine salariul şi în funcţie de gradaţia de merit, stabilită prin examen la fiecare cinci ani. Pragul maxim de salarizare în funcţiile înalte poate fi atins de angajaţii cu studii superioare de lungă durată. Anii de facultate după sistemul Bologna sunt consideraţi studii superioare de scurtă durată.

În administraţia publică, cel mai banal „operator, controlor de date”, cu studii medii, va avea un salariu cuprins între 1.558 şi 1.940 de lei, în timp ce un director de serviciu, direcţie, filială va avea un salariu între 6.000 şi 7.000 de lei. Şi aici, angajaţii care acceptă să lucreze în zone izolate vor beneficia de un spor de până la 20% din salariul de bază. Persoanele încadrate în funcţii contractuale de debutant vor fi salarizate la acest nivel până la expirarea unei perioade cuprinse între şase luni şi un an, urmând să dea apoi un examen de promovare în funcţia, gradul sau treapta profesională imediat superioară.

 

În ce-i priveşte pe poliţişti, un agent cu studii medii va avea un salariu de 1.617 lei, în timp ce un comisar va avea un salariu cuprins între 2.864 de lei şi 3.125 de lei. Poliţiştii vor beneficia, însă, de diferite sporuri în funcţie de periculozitatea misiunilor lor. Pentru cei implicaţi în misiuni speciale (definite ca atare de superiorii din instituţie) bonusurile pot urca până la 50% din salariul de bază. Proiectul legislativ prevede o majorare cu 12,5% a salariilor personalului din penitenciare. De asemenea, la pensionare, un poliţist va primi un ajutor de 20 de salarii de bază. 

 

Ex foto: Românii au printre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană. Dacă ţinem cont şi de numărul de ore muncite, ca şi de preţuri, putem spune că proiectul noii Legi a salarizării este o adevărată gură de oxigen a normalităţii în România

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload