Ajutorul UE, umbrit de lipsa organizarii politice din Ucraina
O criza umanitară de mari proporții se desfășoară încă la ușa Uniunii Europene. Peste 2.2 de milioane de oameni au fost forțați să își părăsească casele din cauza luptelor ce se desfășoară în nordul Ucrainei, între forțele ucrainene și separatiștii susținuți de Rusia. Aproape 900.000 dintre aceștia au căutat să se refugieze în țările învecinate.
Pentru refugiați, este cel mai greu. Fuga de conflict, dorința de a nu își pune în pericol familia, de a sta departe de zone foarte asemănătoare cu cele de război și de a dormi liniștiți, fără teama unui atentat terorist, sunt în continuă discordanță cu durerea pricinuită de pierdea locuinței, cu disconfortul profund al celor forțați de împrejurări să se mulțumească doar cu o cămăruță, cu neliniștea cauzată de lipsa de informație cu privire la rudele și apropiații ce au fost lăsați în urmă, în zonele principale de ostilități din Ucraina.
Sunt ucraineni care au renunțat la un trai decent pentru a menține iluzia păcii și pentru a se asigura că familia lor, și mai ales copii lor, nu sunt în pericol. Uniunea Europeană a făcut tot ce a considerat că se poate pentru a le ușura viața acestora, dar nu este suficient. Plecarea departe de o viața confortabilă, fără a exista vreun motiv anume, fără a avea tu personal un ideal care te-a împins să faci asta, nu este ușor acceptată. Cei mici nu vor înțelege de ce acum nu mai au camera lor sau de ce părinții nu au bani de mâncare. Schimbarea este bruscă și greu digerabilă, în special pentru categoriile de risc crescut ale refugiaților și celor aflați în nevoie, cum ar fi copiii și bătrânii.
Pentru a reduce cât de cât efectele trecerii către viața, chiar dacă temporară, de refugiat, Uniunea Europeană, pe lângă metodele clasice de întrajutorare și livrarea directă către beneficiari de alimente și materiale vitale, a înființat și un program de ajutor bazat de bani cash și vouchere de hrană. Programul de cash și vouchere este destinat celor cu nevoie diverse, pentru a fi un ajutor mai eficient familiilor aflate în crize similare și pentru a-i ajuta să depășească puțin mai ușor toate celelalte schimbări ce se produc în jurul lor. Însă nici această soluție nu este suficientă, deoarece drumurile către zonele cu probleme sunt încă blocate pe perioade lungi, iar cei care nu au plecat din casele lor nu pot fi nici vizitați de rudele refugiate, nici ajutați de Uniunea Europeană, decât într-o foarte mică măsură.
Fluidizarea suportului nu depinde numai de fondurile investite în acțiune. Fluidizarea înseamnă unitate și cooperare. Și cum nu există până în momentul de față nici o soluție evidentă, iar puterile implicate susțin, fiecare, că de fapt nu sunt, și că oamenii ce se supun, respectiv separatiștii funcționează neorganizat, fără finanțări externe, nici nu poate fi impusă o asemenea soluție. Pentru ca ea să funcționeze, atât Rusia cât și Ucraina ar trebui să recunoască faptul că rolul lor în acest conflict este unul cât se poate de real și să ia măsuri, în primul rând administrative.
Până acum, ajutorul umanitar venit din partea Uniunii Europene a ajuns la circa 1.5 milioane de oameni. Multe din țările care au ajutat campania pentru Ucraina sunt dintre cele expuse cel mai mult la acest conflict. Pe 1 iulie, Comisia Europeană a decis să dubleze bugetul din 2015 pentru Ucraina, angajându-se la ajutoare în valoare de încă 15 milioane de euro până la finalul anului. Uniunea acordă ajutor pentru cei afectați de ambele părți ale conflictului, dar și pentru refugiații din țările învecinate, incluzând Belarus și Rusia. Luptele însă continuă, în ciuda acordului din Februarie de la Minsk. Accesul la zonele necontrolate de guvern din Donbas este acum și mai restricționat, nepermițând oamenilor de acolo să primească asistența de care au nevoie. Soluția este respectarea acelui acord, sau colaborarea politică a Rusiei cu Ucraina, pentru a ajuta oamenii neimplicați, care au nevoie de lucruri vitale.
Politica ucraineană nu este nici ea unitară și organizată corespunzător. Partidele sunt o oglindă perfectă a conflictului ce pare să nu se mai sfârșească, iar oamenii ce le conduc nu au niciun interes să oprească această luptă inutilă. Un efort în plus din partea celor de pe scena politică este necesar, pentru ca acțiunile umanitare ale UE și nu numai, să poată avea succes, și să poată fi desfășurate fără teamă.
