top of page

Proiectul ”Eureka” la 30 de ani de inovatie si cercetare fara frontiere


Proiectul Eureka tocmai a sărbătorit aniversarea a 30 de ani de la înființare în Lugano. Acest lucru marchează decenii de inovare dincolo de frontiere, datorită colaborării active a unui lider francez şi a unui lider german.

"În 1985, președintele francez Francois Mitterand și cancelarul federal german Helmut Kohl, au fost cei care au îmbrățișat ideea Eureka, devenind fondatori, și au continuat să sprijine această organizație", a confirmat Bruno Harap președintele în exercițiu Eureka.

Proiectul Eureka este o rețea la nivel european pentru cercetare și dezvoltare industrială. Se lucrează pentru a crește productivitatea și competitivitatea prin intermediul tehnologiei. În ultimele trei decenii, s-au cheltuit 30 de miliarde de euro din banii publici, dar și din investiții private, proiectele realizate ajutând aproape 2.000 de idei să se ridice de la sol. Acestea variază de la motoare de propulsie, plăci de surf inovative, până la dezvoltarea de rețele optice elastice, cu o flexibilitate crescută. Germania este doar una dintre multele țări care sustin proiectul Eureka și îl consideră o cheie pentru dezvoltare, pe viitor. Acest suport primit de la țările cu care colaborează, este vital pentru institut.

Principalul mod de a oferi suport proiectului este prin intermediul donării de fonduri necesare pentru lansări de proiecte, deoarece industria este într-o continuă schimbare și proiectele Eureka trebuie să fie competitive cu cerințele existente pe piață la ora actuală. Fără cercetare și inovare, institutul nu va fi capabil să supraviețuiască într-un mediu global competitiv. Succesul şi buna funcționare a institutului trebuie să se bazeze pe idei luminoase și pe dezvoltarea de tehnologii de viitor, dar și pe facilitarea accesului la servicii noi și inovatoare. Eureka a adus comunității mondiale foarte multe progrese, de la domeniul medical, tehnologic, și până la domenii cu adevărat futuristice, cum ar fi investițiile făcute pentru a finanța proiecte destinate cercetării în domeniul inteligenței artificiale.

Pentru unele țări, inovația a fost făcută în domenii mai puțin uzuale. De exemplu, pentru Portugalia, Eureka a însemnat un impuls pentru cultura agricolă a țării, vizând producția de tomate. "Este unul dintre cele mai populare alimente din lume şi se consideră că are beneficii mari asupra sănătăţii" a explicat Paul McDowell. Acest lucru se datorează faptului că roșiile conțin o substanță numită licopen. Ideea principală a proiectului este creșterea concentrației de licopen în diferite roșii pentru că nu este vorba doar un număr mic de soiuri care pot fi ușor alterate genetic, ci este vorba de literalmente mii de soiuri de tomate. Selectând tomatele care conțin cantități ridicate din această substanță și asigurându-se că aceste sunt cele care vor fi cultivate mai departe, soiurile respective devin automat mai bogate. Licopenul este o substanță care dă tomatelor culoarea lor roșie. Aceasta substanță care numeroase utilizări și proprietăți în cadrul disciplinelor medicale. Unele studii au susținut că are proprietăți anti-cancer. Portugalia, împreună cu statul american California sunt unii dintre producătorii de roșii de top din lume. La Fomento Institutue (FIT) situat în apropierea Setubal, este dotat cu un aparat de fotografiat cu laser, care asigură că roșiile folosite şi produsele aferente sunt bogate în licopen. Acesta a fost dezvoltat la un cost de aproape 700.000 de euro, în mai bine de 39 luni, în colaborare cu instituțiile de cercetarea agricolă din țară.

Institutul Eureka se pregătește constat pentru a face față provocărilor viitorului. Datorită politicii porților deschise practicate, președinția se deține prin rotație, iar anul viitor este rândul Suediei. În Europa, institutul se confruntă cu multe provocări atunci când vine vorba despre șomaj și creșterea ratei acestuia pe vreme ce timpul trece, chiar și în rândul țărilor cu o economie stabilă. Eureka speră să rezolve o parte din aceste probleme, oferind posibilitatea mai multor tineri de a găsi primul loc de muncă prin întreprinderile mici și mijlocii care acceptă și folosesc noi inovații, și se bucură de finanțare prin intermediul Eureka.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page