top of page

Companii europene si nu numai, pline de secrete


Unele dintre cele mai succes companii din lume sunt cele care au reușit să învăluie într-o aură de mister o parte din produsele lor, sau care au ascuns voit strategia de marketing. Depinzând la caz la caz, companiile secretoase nu aparțin neapărat unui singur sector al economiei, ele fiind vast răspândite practic peste tot.

Cu o evoluție fulminantă, de la simple companii locale la branduri de talie mondială apărute peste noapte, unele nume ne sunt cunoscute, indiferent în ce parte a globului locuim. Pe lângă marketingul bine pus la punct și strategia de dezvoltare pe termen lung, a fost și un aspect de care corporațiile globale au ținut cu dinții: secretizarea întregii activități. Unele nu dau acces la date economice privind firma, altele lasă procesul de producție să fie învăluit în mister, iar altele susțin că produsele lor conțin ingrediente secrete, sau sunt obținute prin rețete unice, pe care nimeni altcineva în lume nu le mai deține.

Coca - Cola

Controversat sau nu, brandul Coca-Cola a reușit de peste 125 de ani să își păstreze intact ingredientul secret din spatele băuturii răcoritoare. Lucrul acesta, care totuși nu se știe cât este de adevărat, se întâmplă în condițiile în care ingredientele sunt, se presupune, listate complet pe eticheta sticlei.

Cunoscut este însă faptul că numai doi directori din vârful companiei știu de fapt care este secretul din spatele băuturii pe baza de coca, iar pentru a evita expunerea ei nu circulă niciodată împreuna și nu sunt văzuți deloc în spatii publice împreuna. De fapt, acest lucru este un fel de mit urban, care, chiar dacă este bazat doar pe adevăr, este exagerat de la o regiune la alta și îmbunătățit cu noi aspecte, cu cât aprofundezi dezlegarea misterului.

Apple

Încă din momentul în care Apple a început să devină un nume important pe piața de profil, Steve Jobs a urmărit ca întreaga activitate pe care o desfășoară să fie ținută cât mai departe de ochii presei, ai concurenței și ai curioșilor.

Strategia companiei americane a dat roade, pentru că de la lansarea celei de-a doua generații iPhone, zvonurile despre viitoarele echipamente au început să se răspândească atât de mult și de repede încât popularitatea companiei a reușit să crească spectaculos de mult într-un timp relativ scurt.

IKEA

Aproape orice om de pe planeta trebuie să fi auzit sau să fi văzut măcar o singură dată în viața sa mobilier realizat de către suedezii de la IKEA.

În cei peste 69 de ani de prezență globală, IKEA a ținut activitatea firmei și datele privind profiturile secrete. Fondatorul IKEA, Ingvar Kamprad a ieșit în urmă cu câteva zile pentru prima dată în faţa presei, pentru a prezenta date statistice legate de evoluția companiei în ultimul an, lucru care este uimitor pentru politica de tăcere cu care compania ne-a obișnuit până în prezent. În ziua de astăzi, grupul IKEA numără peste 130.000 angajați. Cel mai mare magazin se afla în Stockholm, capitala Suediei, și se întinde pe o suprafața de peste 55.000 mp.

KFC

Kentucky Fried Chicken, unul din cele mai extinse lanțuri fast-food din lume, a ținut de foarte mulți ani departe de ochii lumii rețeta puiului după care "te lingi pe degete”, fiind extrem de popular nu doar în Statele Unite, dar și pe teritoriul european.

În ciuda numeroaselor controverse cu care s-a confruntat, legate în special de modul în care sunt tratate animalele care ajung în celebrele meniuri, KFC a continuat să dezvolte și să lupte pentru a evolua în industria de profil.

Monsanto

În jurul grupului Monsanto se învârt o serie de povesti controversate. Compania americană, specializată în agricultură, este cel mai mare producător de semințe prelucrate genetic, fiind totodată și corporația multinațională care urmărește și gestionează evoluția produselor de profil.

Monsanto plătește anual zeci de milioane de dolari pentru a lupta contra producătorilor neautorizați sau a celor care nu se supun regulilor privind organismele modificate impuse de aceștia.

Oricare dintre companiile de mai sus, cu sau fără secretele lor, sunt un important factor în economia mondială. Ele dețin o bună parte din piața de capital pe sectorul respectiv, și dacă nu ar avea rivali la fel de puternici, ar putea chiar să dețină monopol. Nu se știe cu siguranță dacă secretele au fost principalul factor care i-a propulsat atât de sus, dar cu siguranță ele au contat, cel puțin pe vremea când încă făceau primii pași timizi pe piața mondială.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page