top of page

Un deceniu de tristete, comemorat la Londra


7 iulie 2005. Dimineaţă. La o oră de vârf, prin mulţimea care se înghesuia să ajungă la staţiile de metrou şi autobuz, se strecurau patru terorişti. Privind în toate părţile, cu rucsace grele în spate, tinerii musulmani repetau în gând, cu atenţie, instrucţiunile primite de la şefii lor şi se încredinţau mâinii providenţiale a unei puteri al cărei înţeles fusese viciat în mod letal. John se îndrepta, alături de alte mii de concetăţeni, spre clădirea de birouri unde muncea de mai bine de şase ani. Se gândea la planul pe care şi-l făcuse pentru ziua ce i se întindea în faţă, la cina pe care urma să o ia cu iubita sa, la un restaurant discret, unde urma să îi ceară mâna, un gest pe care îl cumpănise îndelung şi la care se hotărâse cu o seară înainte. Urmau să plece în luna de miere undeva, pe o insulă liniştită, să facă multe poze, pe care să le arate familiilor, la întoarcere.

Avea să fie frumos... Sorbind din cafeaua abia cumpărată, John fu trezit din visare de un cot care-i puse în primejdie integritatea costumului. Un tânăr musulman, cu o căciulă pe vârful capului şi un rucsac în spate, l-a depăşit în viteză, lovindu-l în trecere. Ultimul lucru pe care John, ajuns în staţia de metrou a apucat să-l vadă, a fost spatele acelui tânăr şi o indignare abia ivită... O explozie puternică îl dezintegră, alături de vecinii pe care destinul îi pusese alături.

Cu mici diferenţe de detalii, acest episod a avut loc în toate cele patru staţii de transport public în comun din Londra anului 2005, căci cei patru tineri britanici musulmani cărau în rucsace moartea, sub forma a patru bombe artizanale. Tragedie de proporţii istorice ce a lovit direct în inima Marii Britanii, fără nicio explicaţie. Restul e tăcere.

7 iulie 2015. Marea Britanie comemorează un deceniu de la atentatele care au avut loc în staţiile din sistemul de transport public din Londra, primele atacuri sinucigașe comise de militanți islamiști în Europa Occidentală. Actele lor teroriste au ucis 56 de persoane. Alte peste 700 au fost rănite. Acţiunile lor sinucigaşe au fost inspirate de crezul şi dogma Al-Qaida, potrivit informaţiilor aflate de anchetatori după finalizarea investigaţiei. 56 de oameni, inclusiv atentatorii, au murit şi alţi peste 700 au fost răniți în numele acestui crez terorist. Printre victime s-au aflat cetățeni din Polonia, Israel, Australia, Franța, Italia, Afganistan, Nigeria, Noua Zeelandă și un vietnamezo-american.

Pe fondul emoţional intens încă, după masacrul din Tunisia, rude ale victimelor din 2005, supraviețuitori, membri ai familiei regale, politicieni de rang înalt s-au reunit pentru a-i readuce în memorie pe cei uciși acum 10 ani. „Astăzi, țara se reunește pentru a comemora victimele uneia dintre cele mai criminale atrocități teroriste de pe teritoriul britanic”, a declarat premierul David Cameron, potrivit unui comunicat citat de Reuters. „După zece ani de la atacurile din 7/7 de la Londra, amenințarea din partea terorismului continuă să fie la fel de reală pe cât este de letală - omorârea a 30 de britanici în timp ce se aflau în vacanță în Tunisia constituie un memento brutal al acestui fapt. Nu vom fi însă niciodată intimidați de terorism”, a subliniat premierul, care a depus o coroană de flori la memorialul din Hyde Park şi apoi a participat la serviciul comemorativ care a avut loc la Catedrala Sf. Paul. Memorialul a debutat cu păstrarea unui minut de reculegere, la doar patru zile după ce Marea Britanie a adus un omagiu similar celor 30 de cetățeni ai săi uciși de un tânăr islamist în stațiunea tunisiană Sousse. La memorialul din Hyde Park s-a desfăşurat apoi un nou serviciu comemorativ, la care au participat supraviețuitori ai atacurilor și rude ale victimelor, și la care a asistat și prințul William.

După masacrul din Tunisia, în care 30 de britanici au murit fără a vea vreo vină, Marea Britanie se află la gradul II, al celui mai ridicat nivel de alertă, ceea ce înseamnă că un atac terorist este considerat foarte probabil, mai ales din cauza amenințării venite din partea luptătorilor Statului Islamic și a britanicilor care li s-au alăturat, potrivit autorităţilor.

Potrivit lui Mark Rowley, șeful poliției contrateroriste, guvernul Marii Britanii are în plan noi măsuri de contracarare a extremismului, iar țara este mai bine pregătită decât în urmă cu 10 ani, chiar dacă amenințarea în sine îmbracă noi forme. Rowley a vorbit despre „organizații de mici dimensiuni care plănuiesc atrocități teroriste, atacuri complexe, de mare impact”, precizând că Statul Islamic crează o listă „enormă” de potențiale ținte. „Ei nu se concentrează neapărat pe atacuri foarte complicate, ci mai ales pe impactul lor propagandistic”, a explicat responsabilul britanic. „Aşa numitul Stat Islamic este o ameninţare diferită faţă de orice altă ameninţare cu care s-a confruntat Marea Britanie până acum, în special din cauza abilităţii organizaţiei de a recruta inadaptaţi, criminali şi persoane vulnerabile”, a mai declarat oficialul, pentru independent.co.uk.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page