Pret de carte, pret de-o clipa
Acesta a devenit, din păcate, motto-ul zilelor noastre. Atunci cănd vreun temerar intră într-o librărie şi se îndreaptă vertiginos spre vreun raft, preţ de-o clipă, are senzaţia că îşi va întregi bibilioteca cu cine ştie ce minunăţie de nouă apariţie, dezinvolt aruncată pe piaţă de către un autor consacrat sau altul. Este însă de ajuns să vadă preţul… cărţii şi să facă repejor cale-ntoarsă, mai abitir ca fiii regelui cei nepregătiţi pentru întortocheatele probe labirintice. O discuţie despre preţul aberant al cărţilor zilelor noastre nu îşi are rostul, căci le ştim cu toţii.
De mirare
Ceea ce ne uimeşte pe toţi este însă un alt aspect ale acestei probleme veşnic în actualitate şi veşnic deschise (măcar interpretărilor, dacă nu vreunei schimbări concrete) şi este vorba despre tupeul nemaipomenit al anumitor edituri care promovează chipul nou al scriitorului României de astăzi. Numele sunt iarăşi ultra familiare, un Patapievici, un Cărtărescu sau un Pleşu asigurând deja marca înregistrată integral a snobismului intranaţional. Şi pentru ce? Nimeni nu ar putea să spună exact, cu atât mai mult cu cât minunaţii mai sus înşiruiţi calcă – cel puţin în ultimul timp au devenit campioni – prin toate străchinile puse cu generozitate la dispoziţie de către mediul social (şi nu numai) contemporan. Astfel, prin ochii unei Beatrice patapieviciene nu ai cum să vezi nici un ev mediu dătător de idei sau vreo inspiratoare figură feminină, căci te împiedici imediat de reclamă, de… preţ şi de chipul autorului care tocmai s-a constituit ca subiect de scnadal în cine ştie ce emisiune defulatoriu-conştientizată cu întârziere. Sau poate vreo întrebare retorică, de ce iubim femeile? a unui aşa-zis consacrat cu supervânzări (când vom fi şi noi în stare să facem diferenţa?, poate niciodată), întrebare fără de răspunsuri şi fără de substanţă, probabil doar o altă împlinire a la carte a vreunui contract cu număr fix de cărţi de an…
Păreri de rău pentru inexistenţa unui avocat care să apere interesele cititoriului, căci ce-i poţi cere unuia care ia contact de voie de nevoie (mass-media în cea mai mare parte este purtătoarea flagelului imniscienţei aparente, prin reclamă; mai pe româneşte este vorba despre un nume pe care-l tot auzi, pentru care împrumuţi păreri critice şi emiţi judecăţi care nu-ţi aparţin, doar pentru că este la modă, nume pe care trebuie să-l ai în casă, în bibliotecă, în baie, pe undeva, oriunde, doar să fie la vedere) cu o somitate…oarecare. De unde să ştie el care produs al somităţii dă chix şi care nu… Este la mintea cocoşului.
Şi apoi unde mai pui cutremurătoarea odisee a celui ce, făcând rost de ceva bani pe care chiar vrea să-I cheltuiască pe cărţi, începe să rătăcească alene prin librăriile noastre cele de toate zilele. Acestea, pe lângă faptul că sunt prost aranjate, mai sunt şi prost organizate şi destul de departe de nodurile importante de transport în comun. Astfel, înjurând mai abitir ca soarta, te urneşti cu greu până într-un colţ sau altul al oraşului (sau poate chiar centru), în căutarea unui anume produs cultural „x“. Şi, vei descoperi foarte repede că aventura-ţi este în zadar, cu atât mai mult cu cât librăresele şi librarii îţi vor întoarce trei moace plictisite şi târziu plecate de acasă şi te vor anunţa în silă că… n-au. O dată, de două ori, de trei ori… şi o dată este mult prea destul, drept urmare a acestui fapt, rămâi mătăluţă frumuşel acasă sau dă o fugă la un Internet-café de unde îţi poţi comanda, fără efort, nervi sau dezamăgiri, orice carte îţi doreşti prin intermediul librăriilor virtuale. Că sentimentul scotocirii şi vânătorii nu mai este acelaşi, este adevărat. Dar ce să-i faci? Te mai uiţi şi în portofel, căci poate nu aţi observat, dar apropierea de centru face ca preţul cărţilor să devină din ce mai jucăuş şi ţopăie… până la a-şi depăşi limitele chiar la dublu. Astfel, o comandă virtuală (generic vorbind) este mult mai ieftină, în sensul că nu plăteşti decât costul de producţie al cărţii, fără nici un fel de adaos. Taxele de poştă sunt infime şi nu poţi avea probleme decât cu… termenul de primire al produselor comandate, fixat adesea în dorul lelii.
Iată cum se îndreaptă cu paşi repezi spre dispariţie una dintre cele mai vechi şi inalienabile instituţii, aceea a integrării cărţilor în cursul pieţii, ca şi produse de consum. Librăriile îşi pot lipi astfel în vitrină pancarte retorice cu cine-a tras în noi?, că oricum nu le răspunde nimeni. Şi asta doar aşa, ca să fie în ton.
