Fenomenul „hooltras“

O nouă categorie socială şi-a făcut loc pe mapamond. Dând din coate, bâte, topoare, cuţite, aruncând cu injurii şi consumând cantităţi semnificative de băuturi alcoolice, „hooligans“ au devenit un adevărat fenomen-ciumă, care face ravagii printre tinerii pasionaţi de fotbal. Acum câţiva ani, scriam cronica unuia dintre cele mai tulburătoare filme de gen, Green Street Hooligans, „un film despre un fenomen care scapă tot mai mult de sub control”, un fenomen crescut şi dospit în suburbiile Londrei, un fel de fight in da hood, dacă vreţi.

Violenţa găştilor de suporteri ale echipelor de football depăşeşte liniile demarcante ale terenului de sport, iese în stradă şi, adesea, ucide. Filosofia acestora nu are nici o bază fixă, un concept real, istoric sau social, ea ţine doar de isteria care se creează pe teren, de adrenalina care animă publicul, de oamenii care, eliberaţi de măştile cotidianului, vin să se dezlănţuie urlând în favoarea echipei preferate, un catharsis demitizat ce funcţionează pentru aceşti oameni obişnuiţi cu servicii obişnuite, cu vieţi banale şi fără revelaţii. Valoarea reală a echipei, scorul meciului sau performanţele jucătorilor nu mai au nici o legătură cu realitatea deformată a minţilor înfierbântate ale suporterilor. West Ham este o echipă slabă, o ştim cu toţii, dar noi, G.S.E. suntem cei mai tari, zice la un moment dat unul dintre personaje. Şi exact aşa stau lucrurile“...

„Liga Huliganilor“

Nu există campionate de fotbal fără poveşti. Ele se constituie însă într-un fel de mitologie urbană de panou, un soi modern ce colecţionează întâmplări sângeroase, de grup, protagoniştii fiind, cel mai adesea, poliţiştii şi sprinţarii „hooligans“. Astfel, la fiecare întrecere sportivă a balonului rotund, arestările se ţin lanţ, efectivele forţelor de ordine ating o concetrare bestială, iar suporterii îşi fac un titlu de onoare din a participa la încăierare şi a ieşi de acolo cât mai şifonaţi. Să aducem aminte numai data de 29 mai 1985, la finala Cupei Europene jucată pe stadionul Heysel din Bruxelles, între Liverpool şi Juventus, şi care s-a soldat cu 39 de victime. În urma acestor violenţe, UEFA a interzis cluburilor britanice să ia parte la cupele europene. Sau tragedia din 15 aprilie 1989, de pe stadionul Hillsborough, când, în urma busculadei produse, 96 de suporteri au murit şi peste 700 au fost răniţi. Evenimentul a avut un impact profund asupra standardelor de siguranţă pe stadioane, toate echipele fiind obligate să deţină stadioane cu locuri pe scaune, iar distribuirea biletelor să se facă doar pe baza unui act de identitate. Sau 2006… şi lista poate continua. Arsenalul acestor fanatici cuprinde cuţite, topoare şi bâte, iar observatorii au constatat că ascensiunea violenţelor în fotbalul polonez, britanic sau german este o consecinţă firească a creşterii simpatiilor pentru extrema dreaptă şi pentru vehementele discursuri antisemite, chiar în parlamentul polonez existând politicieni care preţuiesc Italia fascistă sau Germania nazistă. Campionatul Mondial din 2006 s-a desfăşurat la limita confruntării, fiind efectuate peste 600 de arestări, zeci de baruri şi terase distruse, un centru de oraş închis şi adevărate filme horror, cu suporteri urmăriţi fanaticii nemţi şi bătuţi cu bestialitate. Ce poate fi mai onorabil?

WAG, cu poşeta la atac

Una dintre grupările afiliate echipelor de fotbal, la fel de periculoasă ca „hooligans“ sau „ultras“, este WAG. Wives And Girlfriends, soţiile şi prietenele jucătorilor care, sub pretextul susţinerii echipei, folosesc un limbaj imposibil de redat în scris, adoptă o ţinută provocatoare şi încearcă, cu orice preţ, să intre în atenţia mass-mediei. Armele lor, gloss-uri, unghii false, coafuri de mii de euro, împachetări la spa, fuste scurte, sâni implantaţi şi look playboy/hustler sunt cel puţin la fel de periculoase ca ale găştilor de cartier, căci poartă masca înaltelor standarde sociale. „Fight“-urile lor cu suporterii inamici au rămas de pomină, penibilul atingând cote imposibile atunci când un paparazzi a surprins o astfel de WAG, în pantofi cu vârf ascuţit, fluturând de mama focului un steag, încercând să-şi păstreze echilibrul şi, în acelaşi timp, să şuteze un pahar către masa suporterilor care se amuzau copios.

„hooligans“ + „ultras“ = „hooltras“

Sociologii au dovedit, din păcate, că „exact aşa stau lucrurile“ şi că fenomenul cu pricina a evoluat spre zone inimaginabile. „Hooligans“ colecţionează arestări şi vânătăi, iar isteria C.M. nu este în măsură să liniştească apele. Dimpotrivă! 2006 ne aduce un hibrid monstruos, o nouă specie de fani turbulenţi, intitulată sugestiv „hooltras“. „Hooltras“ s-au format din simbioza „hooligans“ şi „ultras“, facţiunile cele mai violente ale unei galerii sportive. Cu apariţii episodice în România, greu de încadrat într-o structură, huliganii au făcut istorie în Europa, devenind chiar obiect de studiu. Jurnalul Le Temps încearcă să explice, într-un documentar, care au fost etapele străbătute de acest fenomen. Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, încăierarile ocazionale şi spontane însoţesc deja meciurile de fotbal, constată elveţienii, dar adevărata consacrare este Marea Britanie a anilor ’60 şi după.