top of page

Europa - 50% verde pâna în 2030


Energia electrică a devenit esențială în viața de zi cu zi a tuturor. Dacă acum 100 de ani, bunicii noști se încălzeau la focul din vatră, acela fiind și momentul în care puteau desfășura activități seara, acum toți, cu mic cu mare, depindem de energia electrică într-un fel sau altul. Din păcate, efectele nocive ale proceselor sale de obținere sunt devastatoare pentru mediul înconjurător, iar în ultimele decenii, țările europene au depus eforturi susținute de schimbare a feței energetice a continentului.

Europa va avea cel mai probabil mai mult de jumătate din electricitatea ce o folosește, din surse de energie regenerabile până la finalul următorului deceniu, dacă țările Uniunii își ating obiectivele susținute de acordul de încălzire globală semnat la nivel oficial. Datorită acestei treceri rapide, un plan nou al grilelor de electricitate moderne va trebuie să fie realizat fără întârziere.

Ajungerea la obiectivele Uniunii Europene din anul 2030 în ceea ce privește problemele de climat și energie înseamnă pentru toate țările uniunii, o mai bună colaborare. Energia regenerabilă va fi folosită în comun, dar pentru aceasta noi grile de distribuție vor trebui date în folosință, și încă foarte repede. Schimbările în sistemele electrice europene în favoarea decarbonizării vor trebui făcute mai repede decât s-a prevăzut inițial.

Uniunea Europeană și-a stabilit un obiectiv de reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 40% până în 2030, raportat la nivele înregistrate în 1990, și de asemenea, aspiră la o colaborare între țările Uniunii la peste 27% din energia regenerabilă, incluzând sectoare precum transportul, agricultura, clădirile de orice fel care nu depind în mod neapărat de energie electrică. În momentul de față, aproximativ un sfert din electricitatea folosită în Europa vine din surse regenerabile.

Oliver Joy, un purtător de cuvânt din partea Asociației European Wind Energy, a îmbrățișat inițiativa, dar a subliniat că pragul de 27% pentru 2030 nu este neapărat obligatoriu, și că unele țări ar putea atinge acest nivel în 2020, pe când altele ar putea eșua în a atinge nivele obligatorii pentru anul 2020. Chiar și dacă obiectivul ar fi obligatoriu, țări precum Franța, Marea Britanie sau Norvegia, nu vor reuși să obțină 20% din sursele energetice din regenerabile până în 2020.

Joy a cerut țărilor membre să elaboreze un sistem de guvernare care să permită surselor de energie regenerabilă să fie integrate cu succes în public, nu numai în instituții, pentru că astfel, statele care au rămas în urmă cu programul ar putea să le ajungă pe celelalte din urmă.

Măsurile importante ce se prevăd în acord sunt ridicarea taxelor destul de mari în prezent și încercarea de finanțare a populației în privința energiei regenerabile. Oficialii comisiei pentru ecologizarea energiei europene nu consideră că o taxă crescută aplicată populației pentru curentul electric obținut în mod tradițional ar rezolva problema, deoarece majoritatea oamenilor trăiesc în clădiri asupra al căror sistem electric nu au nici o putere, iar o refacere a acestuia ar presupune investiții care, în momentul de față, depășesc bugetul a peste 90% dintre locuitorii Uniunii Europene.

Pe de altă parte, programele guvernamentale menite să susțină principalii furnizori de energie în trecerea pe regenerabile, precum și finanțarea populației care consideră că poate înlocui sistemele locale ale locuinței cu unele solare, ar putea constitui soluții mult mai eficiente, comparativ cu sărăcirea celor de la care se dorește progres, până la punctul în care aceștia sunt incapabili să mai atingă acel prag. Taxele nu pot fi un început pentru a deschide o anumită piață de desfacere. Dacă țările europene consideră că taxele sunt soluția, întreaga idee va fi îngropată cu timpul și nu se vor atinge obiectivele propuse.

Tratatul energetic propune, de asemenea, comerț energetic peste granițe, între țările membre dar și cu cele din afara Uniunii, astfel încât energia regenerabilă să poată să fie trimisă instant acolo unde este nevoie de ea, fără necesitatea stocării acesteia. Acest fel de comerț energetic are loc și în prezent, dar doar de pe o zi pe alta, neexistând posibilitatea transportului instantaneu de energie la asemenea nivele.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page