Avatarurile omului modern sau despre tendintele serializarii

July 5, 2015

 

Cinefilul domesticit de posturile de filme de televiziune în exces se găseşte astăzi aşezat în faţa unei situaţii-capcană ce se agravează pe zi ce trece. Mai precis, este vorba despre o tendinţă comercială extrem de periculoasă, aceea a serializării în exces a succeselor de box office sau de public. Serializarea, bună la vremea ei (pe când nu exista decât un film pe săptămână), a apucat-o astăzi pe drumul fără de întoarcere a lui 1, 2 (sau reloaded), 3 (sau revolutions) etc. Şi asta în cazurile bune. Cea mai gravă urmare a unui succes cinematografic este aceea de a se vedea fărâmiţat, meschinizat şi livrat cu ţârâita sub forma serialelor de maxim 30 de minute, pe la orele de maximă audienţă. Explicaţia este una – sancta simplicitas – simplă, şi provine din mediul financiar-comercial al televiziunilor de masă care nu-şi permit să achiziţioneze filmele în ritmul în care acestea acaparează piaţa. Astfel, se strânge într-un sezon din dinţi şi se cumpără anume drepturi de autor. Drepturile de autor se iau şi… nu se mai dau înapoi, căci nu degeaba sunt avocaţii cea mai urâtă specie a omenirii. Progenitura acestui gen de afacere este un sistem pervertit, mic burghez, destrămat din punct de vedere cultural, subţiat din punct de vedere axiologic şi diluat cât cuprinde, serialul de televiziune. V-ar suprinde să vedeţi un serial de televiziune Matrix? Sau poate un Natural Born Killers? Poate un Arizona Dream?

 

Am făcut rost ieri (căci verbul cinefilului este, mai nou, „a face rost“, urmat de „a se aşeza“ în fotoliu şi nu „a merge“ la cinematograf, urmat de „a viziona“) de Saw II. Pentru iubitorii genului, Saw a devenit deja (deşi a apărut abia anul trecut, spre sfârşit) un film de referinţă. Regizor şi co-scenarist, James Wan, scenarist Leigh Whannell (cei doi colaborează şi la Silence, un thriller excelent care va apare în 2006). Saw aparţine genului crime/mystery/horror/thriller şi este un film inteligent, foarte bine făcut, cu o atmosferă tensionată la propriu, întunecat-acaparatoare, aproape palpabilă, care te ţine cu sufletul la gură şi te lasă cu regretul că s-a terminat. În centrul filmului se află un criminal în serie, iar filosofia sa tratează despre dragostea de viaţă şi despre limitele acesteia, individul obişnuit nefiind conştient că trăieşte până nu este pus în faţa testului final, gestului suprem: alegerea vieţii sau renunţarea la aceasta. Criminalul se travesteşte astfel în rolul de demiurg, jonglând, dincolo de concept, cu viaţa şi cu moartea, sub masca jocului. Filmul nu cochetează şi nu face nici un compromis. Scenele alegerii sunt cumplite, majoritatea candidaţilor murind din cauza unei singure clipe de ezitare. În Saw cineva rămâne însă în viaţă. O puştoaică drogată care merge până la capăt şi care îşi demonstrează astfel că vrea să trăiască, în ciuda morţii lente pe care şi-o injecta în vene. Saw II (regie – Darren Lynn Bousman, scenariu – Leigh Whannell şi Darren Lynn Bousman, aceeaşi atmosferă, suspans, la fel de bine făcut etc.) aduce în prim plan o poveste la fel de inteligentă, în fapt, aceeaşi. Criminalul în serie (care moare la un moment dat) are acum un ucenic (este adevărat, aflăm abia la sfârşit), în persoana puştoaicei ce a luptat cu viaţa şi a câştigat. Sfârşit? Nici pomeneală. Aşteptăm cu respiraţia din ce în ce mai puţin sacadată şi cu pumnii din ce în ce mai puţin strânşi, Saw III despre care nimeni nu spune încă nimic dar care va urma cu siguranţă.    

 

Iată cum se inserează serializarea chiar şi în zonele mai puţin accesibile publicului spectator. Filmele comerciale câştigă astfel teren într-un mod de-a ipocrizie genială, căci sub masca menţinerii unui statut sau a respectului unui gen se ascunde, de fapt, ideea înseriată (deja) în categoria „va urma“. Plecând de la tipare devenite „clasice“ – Aliens (5), Indiana Jones (3), The Cube (3), Matrix (3), The Exorcist (3 + 3 remake-uri), Scary Mouvie (3), Chronicles of Riddick (2 deocamdată, că apare şi 3 în 2006), Jurassic Park (3), Terminator (3), Blade (3, că apare şi el în 2006), Blair Witch Project (2), The Ring (2), Predator (2), Rambo (multe), Taxi (3 spre 4) ş.a m.d. – s-a ajuns într-o zonă mizeră, aceea a lui perpetuum raeluarae, în care totul este bătătorit, căci pe acolo s-a trecut de mult prea multe ori. Însă, pentru industria cinematografică asta înseamnă mai puţini bani pentru scenarişti şi regizori, muncă mai puţină pentru operatori şi cameramani, cât despre actori, ce să mai vorbim… n-a luat nici unul Oscar pentru un 2 sau un 3. Ideea în sine – şi asta nu trebuie să ne mire, căci vine de la americani – nu este una deloc rea. Piaţa este deja formată pentru un asemenea tip de public, personajele (căci se merge pe direcţia cultivării unui anume gen de personaj, actorul fiind neapărat un Făt Frumos, vezi un Vin Diesel, un Wesley Snipes sau un Keanu Reeves) sunt deja cunoscute şi îndrăgite, actorii deasemenea, nu mai există riscuri, filmul este văzut măcar o dată, din curiozitate, casa este astfel asigurată etc. 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload