Gigantii de alta data supravietuiesc cu greu

Foarte multe dintre marile întreprinderi care ecranau restul industriei în era socialistă, au ajuns fie o dărăpănătură, fie au fost cu totul scoase din folosință, demolate sau transformate în mall-uri. Doar puține dintre ele au fost privatizate, iar acolo unde investitorii străini şi-au pus amprenta, retehnologizând întregul proces de producție, au reuşit să facă profit, câteodată sub un nume schimbat față de cel inițial.

În ultimii 25 de ani, foarte puține nume noi au apărut pe piața economică, dar acelea care au reușit, au făcut profituri foarte mari. Unul dintre exemplele ce se remarcă în mod deosebit este compania Dedeman, care a fost construită de doi români din Brașov, frații Dragoș și Adrian Pavăl. Povestea Dedeman este una de succes absolut, mai ales că este un brand originar în România care a reușit să depășească alte firme externe cu experiență în domeniul de bricolaj, cum ar fi Praktiker.

Compania piteșteană Dacia, de la eșecul la care era predestinată imediat după revoluție, a reușit să se relanseze într-un mod spectaculos. Francezii de la Renault ne-au arătat cum se poate pune pe picioare o companie cu nenumărate probleme, pe care chiar au reușit să o transforme într-un mecanism de evoluție economică a României. Strategia de marketing a fost cât se poate de simplă, și cu o investiție minimă, proprietarii pur și simplu răspândind vestea că în România se va fabrica un model de mașină cu un preț sub 5.000 de euro, ea a adus companiei multă popularitate pe piața internă, dar și destui fani în străinătate.

Imediat după revoluție, Dacia era aproape de faliment. Din 1966 și până atunci, compania ajunsese să scoată același model pe care îl fabricase în ultimii 30 de ani fără încetare, și orice alt tip nou era bazat tot pe aceeași tehnologie, al faimoasei Dacii 1300. Când Renault a cumpărat 99.43% din acțiunile Daciei, a readus speranța la Mioveni, asigurând viitorul locurilor de muncă deja existente. Francezii au decis să păstreze brandul Dacia, datorită popularității acestuia, și s-au axat pe export, ajungând la o pondere de 7.3% din totalul României.

Un alt gigant al epocii comuniste este fabrica de aluminiu de la Slatina, care a fost înființată în anul 1963. După revoluție, sistemele învechite de prelucrare și strategiile prea lente au cauzat falimentul companiei. Statul , care în 1997 era acționar majoritar cu 51% din pachet, a încercat să redeschidă compania, listând aproape 49% din aceste acțiuni pe Bursă.

Relansarea a fost un succes doar în momentul în care compania rusă Marco Group a achiziționat un pachet majoritar. Începând cu anul 2002, ei cumpărând de la statul român un pachet de 10% din acțiuni cu 11.5 milioane de dolari, rușii au fuzionat cu Alprom Slatina și cu Alum Tulcea, pentru ca mai apoi, în anul 2007 să își schimbe denumirea, devenind Vimetco. După o perioadă bună de timp, compania a avut anul trecut o pierdere de 24.1 milioane de euro, la o cifră de afaceri de peste 449.4 milioane de euro.

Producătorul autohton de aparate casnice și electrocasnice Arctic a reușit să reziste pe piață până în zilele noastre încă din anul 1968, de la lansarea sa. Înainte de revoluție, pentru români Arctic însemna frigider sau congelator, neexistând alte variante, dar după revoluție, compania a fost nevoită să profite de oportunitățile oferite de bursa de valori, pentru a ține pasul cu brandurile străine intrate pe piață.

În 2002 Arctic a devenit parte a companiei turcești Arcelik, un producător cu renume în Europa. Acest an marchează trecerea de la combine frigorifice și frigidere, la cea de mașini de spălat și alte tipuri de electrocasnice. În prezent, la Găești, sunt comercializate două branduri de electrocasnice, Arctic și Beko, și majoritatea sunt produse pentru export. Compania a trecut cu bine prin perioada de criză, cifra de afaceri fiind în creștere an de an.

Însă nu toate marile nume ale Epocii de Aur au avut o soartă la fel de bună ca cele prezentate mai sus. De exemplu, Uzina de Electroputere Craiova, chiar dacă încă funcționează la capacitate minima, a vândut mare parte din liniile sale de asamblare și terenuri pentru a se construi un mall, dar majoritatea combinatelor industriale din țară nu au mai fost supuse modernizării de zeci de ani și funcționează la cote de avarie. Afacerile care nu au fost dezvoltate la timp, când piața permitea o privatizare eficientă, nu au reușit să facă față concurenței imense venite din exterior, astfel pierzându-se locuri de muncă și făcându-se loc altor nume și altor branduri, fie noi înființate, fie cu renume extern.