Vocea trecutului, astupata cu uitare si dezinteres
Unul dintre cele mai senzaţionale edificii din Europa este Ansamblul rupestru de la Basarabi, descoperit în anul 1957. După cum îi arată şi numele, el se află situat în România, judeţul Constanţa, localitatea Basarabi (actuală Murfatlar). Acest impresionant sit arheologic se află la o distanţă de 15 km de malul mării, pe malul drept al Canalului Dunăre-Marea Neagră. În opinia specialiştilor, este prima biserică și primele chilii ale unei mănăstiri de pe teritoriul ţării noastre. Cu toată prezentarea, destul de impresionantă, nu trebuie să vă fie ruşine în cazul în care nu aţi auzit de el. Reclama inexistentă, precum şi situaţia dramatică în care se află una dintre minunile înscrise (degeaba) în patrimoniul UNESCO, au condus, încet dar sigur, ansamblul rupestru spre uitarea publică, căci administraţiile locale îl ignoră demult.
Ansamblul se compune din şase bisericuţe şi capele, câteva chilii şi galerii funerare săpate într-un masiv de cretă. Toate sunt împodobite cu diferite reprezentări geometrice, figuri antropomorfe şi zoomorfe, dublate de inscripţii în caractere runice, chirilice, galgolitice şi greceşti. Se crede că tradiţia bisericuţelor săpate în piatră, cu mici chilii legate între ele, a fost adusă în Dobrogea din zona Capadociei şi a Siriei, unde se păstrează până astăzi formaţiuni asemănătoare. Trebuie să facem aici o paranteză pentru a sublinia faptul că, dacă în Siria, din păcate, atât de preţioasele vestigii ale trecutului sunt la cheremul bandelor teroriste care şi-au făcut o onoare din a le distruge, în Capadocia, trecutul nu este numai ţinut la mare preţ ci şi... preţuit. Iar sumele sunt foarte importante căci în zonă se face turism de cea mai bună calitate, vestigiile fiind prezervate profesionist şi redate circuitului public sub formă de atracţie turistică. Sute de mii de turişti vin în fiecare an în micuţa aşezare edea şi a asculta susurul vocilor ce amintesc poveşti de demult. Este destul de frustrant dacă stăm să ne gândim: la noi, trecutul răsare prin toate găurile pământului, numai că poveştile vestigiilor zac trecute agresiv în uitare.
Cu privire la monumentele rupestre de la Basarabi, cunoscute şi sub denumirea de “Bisericuţele de cretă” s-au formulat mai multe opinii. S-a emis şi ipoteza că este vorba de o aşezare mănăstirească, o „lavră a peşterilor“. Primii vieţuitori – cu siguranţă sihaştri – au luat în stăpânire aceste locuri retrase, unde şi-au săpat bisericuţe şi chilii în care să se roage şi să locuiască şi cavouri în care să fie îngropaţi. Complexul monastic de la Basarabi a avut o existenţă aproape continuă până la sfîrşitul secolului al X-lea sau începutul celui următor, elementele de cultură transmiţându-se de la o generatie la alta. Dorinţa ierarhilor Arhiepiscopiei Tomisului şi a creştinilor dobrogeni este punerea în valoare a acestui complex rupestru prin reactivarea aşezământului monahal. În acest sens, şedinţa Sinodului Mitropolitan din iunie 2001 a aprobat înfiinţarea mănăstirii Basarabi cu hramul „Sfântul Ierarh Teotim“, acest edificiu fiind inclus în programul de revigorare a vieţii creştine dobrogene.
De atunci însă, nu s-a mai auzit nimic despre acest proiect care urmează soarta multor alte proiecte cu iz cultural, adică picajul neostoit în desuetudine. Aici există însă o problemă. Calcarul în care este săpat ansamblul se deteriorează pe zi ce trece, sub acţiunea factorilor de mediu. Este binecunoscut faptul că formaţiunile sunt departe de a fi izolate de mediul extern, ajungându-se până la uscarea pereţilor cu cârpe de către studenţi şi arheologi. Asta ca să nu mai vorbim despre şoseaua care este mult prea aproape de monument şi pe care trec maşini grele. Trepidaţiile produse de acestea zguduie serios temeliile edificiului, îngrijitorii menţionând adesea acest lucru în atenţionările lor. Cu toate astea, nimeni nu a luat, în mai bine de două decenii, nicio măsură. În edificiu plouă în continuare, tehnologia îşi urmează zgomotos drumul, îngrijitorii se tem că în curând nu vor mai avea ce îngriji şi viaţa merge înainte. Căci stă în spiritul omului să demoleze şi apoi să construiască, numai că unele lucruri nu se mai pot înlocui, oricât de mare ne-ar fi strădania. Şi unul dintre acestea este Ansamblul rupestru de la Basarabi.
