top of page

Comisia Europeana lanseaza procedura de infringement


S-a vorbit mult şi s-a scris şi mai mult despre celebrele taxe pe care noi, românii, trebuie să le plătim pe-aici pe la noi prin ţară. Cea mai arzătoare perioadă a fost acum câţiva ani, când pe atunci primar al Constanţei, Radu Mazăre, pusese bariere la intrarea în staţiunea Mamaia şi toţi cei care doreau să penetreze generosul spaţiu estival erau obligaţi să dea câţiva lei.

S-a ţipat, s-a protestat, s-au făcut emisiuni întregi pe tema, s-a făcut un fan grup şi un altul împotrivă… mă rog, s-au accesat toate modalităţile de comunicare în masă posibile pentru exprimarea opiniilor pe această temă. Acum, acelaşi lucru se întâmplă însă la nivel european, într-unul dintre cele mai titrate state ale Uniunii Europene, Germania. Cum, în ţara unde s-a născut mitologia românească despre cum merg lucrurile la nemţi să se întâmple un atare abuz, o atare alunecare de la principiile corecte, drepte-băţ ale îndelung respectatei şi temutei Germanii? S-ar părea că da.

Dar haideţi să vedem despre ce este vorba. Într-o bună zi, parlamentul german s-a trezit cu o propunere legislativă al cărei conţinut viza plata unei taxe de către şoferii străini care foloseau autostrada nemţească. Pentru cei autohtoni s-a găsit o soluţie, şi anume reducerea cu 100% a plăţii taxei. Cu alte cuvinte, nu eşti german dar eşti şofer, plăteşti o taxă suplimentară pentru utilizarea autostrăzii nemţeşti. Taxa a fost ideea de promisiune de campanie a Uniunii Creştin Sociale (CSU), aripa bavareză a Uniunii Creştin Democrate a cancelarului Angela Merkel. Ea a fost trecută în acordul de coaliţie cu social-democraţii, semnat la sfârşitul lui 2013, relatează portalul TheLocal.de.

Încălcarea legii a fost atât de flagrantă încât Comisia Europeană (CE) a lansat, joi, 22 iunie, o procedură de infringement împotriva Germaniei. Motivul? Legea care va taxa folosirea drumurilor germane este discriminatorie pentru străini, deoarece şoferii germani vor beneficia de o reducere a taxei. Ţinând cont de discriminarea evidentă, Comisia Europeană a dat publicităţii un comunicat oficial, în care arată că legea adoptată de Germania pe 8 iunie este discriminatorie pe bază de naţionalitate, deoarece vehiculele înregistrate în Germania beneficiază de o reducere a acestei taxe. Mai mult, CE este nemulţumită de preţul ridicat al vignetei pentru străinii care tranzitează teritoriul Germaniei, potrivit Mediafax. Reamintim că legea prevede că toţi şoferii care folosesc autostrăzile din Germania vor trebui să plătească o taxă, inclusiv cei străini, dar şoferii înregistraţi în Germania - care vor plăti automat taxa atât pentru autostrăzi, cât şi pentru drumurile importante - vor primi banii înapoi indirect, beneficiind de o reducere la taxa pentru vehiculele motorizate.

Germania are la dispoziţie două luni pentru a reface legea sau a renunţa complet la ea. Potrivit unui purtător de cuvânt al parlamentului, Germania are neapărată nevoie de aceşti bani pentru a-i utiliza în zona de întreţinere a infrastructurii rutiere. Nu putem să nu ne întrebăm cum s-au descurcat nemţii până acum cu întreţinerea infrastructurii rutiere, al cărei buget nu beneficia de această taxă? Sau, de ce să se plătească discriminatoriu? Maşinile nemţilor nu uzează asfaltul autostrăzilor?

În urma acţiunii CE, am adăuga, o acţiune firească de protecţie a cetăţenilor Europei, ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a declarat, pentru Bild, că aplicarea legii va fi amânată, comentând însă că, prin declanşarea procedurii de infringement, CE “frânează modernizarea infrastructurii germane”.

Şi, ca să întărească ideea că nemţii stăteau în taxa de pe autostradă, ministrul Transporturilor Alexander Dobrindt a dat şi un interviu (pentru Phoenix), în care vorbeşte despre această taxă ca fiind “importantă, urgentă şi necesară” pentru a se strânge fonduri care să fie reinvestite în infrastructura de transport. “Timp de 12 luni au apărut aceleaşi argumente (împotriva taxei) şi nu au fost aduse unele noi. Am obţinut ceva în conformitate cu legislaţia UE”, a adăugat el.

Criticii au numit-o însă “taxa Pegida”, după numele mişcării de extremă dreapta care a apărut în Dresda anul trecut. Din nefericire pentru ministrul german al Transporturilor, s-ar părea că taxa sa nu a fost “ceva în conformitate cu legislaţia UE”.

Germanii au timp să modifice legea sau să o suprime până în august, potrivit dead-line-ului CE. Aşteptăm cu interes continuarea acestei dispute surde şi sperăm, pentru toţi cei care tranzitează autostrăzile Germaniei, că Merkel ştie să mai şi piardă.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page