top of page

Victimele represiunii politice, miliarde pentru reabilitare


Procesul de reabilitare a victimelor represiunilor politice, iniţiat în 1989, continuă, multe persoane nefiind încă reabilitate. Chiar și dintre cei ce au fost reabilitați, nu toţi au fost compensaţi corespunzător pentru anii petrecuți în nedreptate.

Guvernul a votat aprobarea unor proiecte de lege de pe urma cărora pot benefica atât cei afectați în trecut, cât și familiile acestora.

Victimele represiunilor politice vor primi compensaţii pentru recuperarea valorii averii confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesia victimelor represiunilor politice.

Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern.

Potrivit documentului, Ministerul Finanțelor urmează să aloce autorităților administrației publice locale mijloace financiare pentru acordarea compensațiilor persoanelor care au avut de suferit de pe urma represiunilor politice.

Astfel, din bugetul de stat vor fi alocate 16.695.972 lei. În total, vor fi oferite compensații pentru 164 beneficiari.

Recuperarea valorii bunurilor ce nu pot fi restituite se va efectectua în baza cererii, din contul bugetului de stat, prin transferuri către bugetele autorităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi.

Precizăm că, în bugetul de stat pentru anul 2015 în acest scop sunt prevăzuți 22.700.000 de lei.

Sute, sau mii de români încă nu au primit o realibitație în urma celor petrecute acum mult timp.

„Prevederile actuale suferă din cauza dificultăţilor legate de probarea existenţei proprietăţilor confiscate sau scoase în alt mod din posesie, precum şi pentru că sarcina despăgubirii victimelor este pusă pe seama autorităţilor publice locale, care nu au mijloacele bugetare necesare pentru asta”, a declarat ministrul Justiției.

Ministerul Justiţiei a elaborat deja un proiect de lege privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat în urma încălcării termenului rezonabil în procesul de judecare a cauzelor sau de executare a hotărârilor instanţelor judecătoreşti, proiect care a fost deja aprobat de Guvern şi urmează a fi transmis Parlamentului pentru adoptare în cursul sesiunii curente.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page