Modalitati de transport in Londra

June 27, 2015

 

Londra, unul dintre cele mai populate și mai mari orașe ale Europei, este aglomerat pe timp de zi și costul întreținerii unei mașini personale poate depăși și cele mai largi bugete. De aceea, un ghid pentru cei care trebuie să se deplaseze frecvent prin Londra, este util.

 

Daca ți-ai propus să vizitezi Londra, sau pur și simplu locuiești acolo de ceva timp însă nu ai găsit o soluție ușoară pentru a te deplasa ușor dintr-o parte în alta a orașului, transportul în comun rămâne cea mai convenabila soluție pentru a traversa metropola în lung și în lat. Totuși, comparativ cu Bucureștiul, transportul public londonez este foarte scump, astfel încât nu ar strica niște sfaturi pentru a mai reduce costurile.

 

Există destul de multe variante pentru călătoria cu metroul, care uneori par complicate pentru turiști sau pentru cei care abia au sosit în acest oraș. Este foarte important de știut că oricare dintre aceste variante are prețul variabil în funcție de numărul de zone traversate cu metroul. Harta metroului londonez are delimitate mai multe zone concentrice, începând cu centrul Londrei, care este zona 1. Cu cat traversezi mai multe zone mergând spre marginile orașului, cu atât călătoria ta va costa mai mult. De obicei, turiștii care vizitează Londra pentru câteva zile nu au nevoie să acopere mai mult decât zonele 1 și 2, întrucât majoritatea atracțiilor turistice ale Londrei sunt concentrate în centrul orașului.

London TravelCard este abonamentul sau cardul de transport original al londonezilor. Este mult mai simplu de folosit decât Oyster Card, datorita schemei simplificate de preturi, dar nu neapărat și mai economic. Pentru un TravelCard plătești o singură dată și include calatorii nelimitate  pentru perioada specificata pentru care ai plătit: o zi, 7 zile, o luna sau un an. În funcție de perioada zilei, există Anytime Day Travelcards, valabile de la 4:30 dimineața pana la 4:30 în dimineața zilei următoare și Off-Peak Travelcards care nu acoperă perioada de vârf a dimineții în care metrourile sunt de obicei foarte aglomerate (sunt valabile deci de la 9:30 până la 4:30 în dimineața zilei următoare). Poți cumpăra un Travelcard de la ghișee de ziare, chioșcuri care afișează simbolul Travelcard, ghișeele din stațiile de metrou, automatele de bilete din stațiile de metrou, ghișee de bilete în gări (National Rail ticket offices) sau birouri de informare pentru turiști.

 

Cardul Oyster a fost introdus în anul 2003, pentru a creşte viteza și eficienţa transportului public în Londra, fiind folosit astăzi de majoritatea londonezilor. Este de fapt o cartelă electronică ce poate fi reîncărcată periodic cu anumite sume de bani de către posesorul ei. De fiecare dată când acesta efectuează o călătorie, suma aferenta călătoriei este scăzuta din creditul cartelei. Pe termen lung, cardul Oyster este cea mai ieftină variantă pentru călătoria cu metroul. Poți cumpăra un Card Oyster în varianta ”PrePay”,  numit și  Visitor Oyster Card, având deja £10 sau £15 credit sau un Oyster Card gol, ambele putând fi reîncărcate ulterior ori de cate ori dorești. Pentru a avea un Visitor Oyster Card este nevoie de un depozit de £2 pe care le vei primi înapoi la închiderea cardului, în timp ce pentru un Oyster Card normal ai nevoie de £3 depozit.

 

Un avantaj al cardului Oyster sunt plafoanele zilnice de preț – Price Caps - odată ce ai consumat o anumită sumă de pe card, oricâte călătorii vei mai face apoi acestea nu se vor mai taxa din creditul de pe card. Cu alte cuvinte, nu poți cheltui mai mult decât plafonul maxim zilnic, acesta fiind în prezent fixat la nivelul prețului cardului de transport pentru o zi (One Day Travelcard). Pentru a te asigura că se aplică plafonul de preț, la fiecare călătorie trebuie să validezi cardul Oyster, atât la început, cat și la sfârșit. Cardurile Oyster au de asemenea  o delimitare a preţurilor în funcție de perioada zilei în care călătorești: Peak (perioada de vârf) se consideră intervalul 6:30-9:30 dimineața și 4:00-7:00 după-amiaza, de luni până vineri, iar tarifele Off-Peak se aplică în restul zilelor lucrătoare și în timpul weekendului.

 

Pentru cei care vin doar în vizită, la rude sau pur și simplu într-o vacanță, cardul TravelCard este alegerea recomandată. Însă, londonezii care au nevoie de transport zilnic, pot beneficia mai mult de avantaje și flexibilatea cardului Oyster. 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload