Sindromul copilului expatriat

Sindromul copilului expatriat este un termen care a fost folosit de psihologi pentru a descrie un nivel ridicat de stres emoțional întâlnit la copiii care au fost recent mutați într-o altă țară. Ca orice altă stare emoţională, acest sindrom poate surveni brusc și poate fi ameliorat la fel de brusc, prin o mai bună înțelegere a situației și o comunicare eficientă între părinți și copilul afectat.

Sindromul copilului expatriat este întâlnit în mod frecvent la copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani. În timpul acestei perioade din viața unui copil, el trece prin multe schimbări fizice și emoționale importante, iar cercurile sociale din care face parte îi vor servi drept tampon de protecție împotriva acestor schimbări multiple. Intrarea în adolescență este o perioadă dificilă în viețile tuturor copiilor, însă atunci când aceștia sunt sustrași din cercul lor de prieteni apropiați, pot întâlni dificultăți și mai mari în a se descurca cu schimbările mentale și fizice prin care sunt nevoiți să treacă.

Cum se manifestă?

Sindromul copilului expatriat se manifestă în diverse moduri și poate impacta anumiți copii mai mult decît pe alții. Simptome comune pot fi unele precum izolarea completă, semne de singurătate evidentă, fie că sunt observate de către părinte, fie că însuși copilul le comunică, comportament introvert și lipsă de cooperare sau chiar un comportament dstructiv, rebel. În majoritatea cazurilor, copiii se vor acomoda într-un final și vor începe să înțeleagă unele dintre beneficiile mutării în altă țară.

Cu toate acestea, unora dintre copii le va fi foarte greu să se adapteze la noile condiții de viață oferite de țara gazdă și pot dezvolta probleme psihologice pe viitor, care îi pot urmări întreaga viață. Dacă copiii nu sunt în stare să își formeze un nou cerc social în noua țară, acest lucru poate declanșa o problemă pe termen lung în ceea ce privește prieteniile și socializarea și pot de asemenea dezvolta sentimente de lungă durată împotriva părinților, pentru că i-au obligat să se mute departe de o casă pe care o iubeau și în care se simțeau integrați.

Când cresc șansele ca acest sindrom să apară?

Copii mai mari vor fi, în general mai impactați de o mutare din țară decât cei mici. Ca rezultat, aceștia vor suferi mai mult din cauza mutării și au șanse mai mari de a dezvolta sindromul copilului expatriat. Este mult mai probabil ca aceştia să fi dezvoltat prietenii de lungă durată în țara de unde provin, drept pentru care se vor simți nefericiți la gândul că trebuie să își lase toţi acești prieteni în urmă.

Țara din care provine copilul va impacta și ea felul în care mutarea le poate afecta starea emoțională. Dacă țara în care s-au mutat este foarte diferită de cea cu care sunt obișnuiți, tranziția va fi infinit mai dificilă. De asemenea, dacă țara în care familia s-a mutat este foarte departe de casă, atunci și restul familiei copilului, precum și prietenii săi sunt foarte departe, iar copilul se va simți cu atât mai izolat și mai exclus.

Odată cu mutarea în altă țară, copilul va schimba școala. Rolul noii școli este unul foarte important, iar ea poate impacta drastic felul în care copilul se integrează în noua sa casă. Dacă copilului i se dă posibilitatea să urmeze cursurile unei școli internaționale, atunci el poate să întâlnească și să interacționeze cu copii ce provin din situații similare, copii cu care poate lega mai ușor o prietenie și în rândul cărora nu se va mai simți marginalizat.

Un alt factor major care afectează starea emoțională a copiilor mai mari este frecvența cu care familia iși schimbă domiciliul. Sindromul copilului expatriat este mult mai probabil în cazul copiilor care s-au mutat de mai multe ori. Ei pot deveni frustrați de aceste mutări și pot să renunțe complet la integrarea socială, nedorind să se despartă de prieteni din nou.

Cum să evităm?

Pentru a se încerca evitarea incidenței acestui sindrom, parinții trebuie să planuiască cu grijă mutările și să implementeze ideea acestora treptat, dându-i copilului timp de acomodare. Mutatul în altă țară este o etapă importantă atât în viața adultului, cât și în cea a copilului, indiferent de vârstă și de aceea este recomandat ca ea să se facă de comun acord, în situația în care și copilul înțelege beneficiile ce survin din această decizie.