top of page

Presedintele Iohannis sprijina initiativa Bosch in Romania


De curand, a avut loc la Blaj <Bosch Inonovation Day>, un eveniment semnificativ pentru investiţiile străine în România şi implicit pentru economia ţării, în vederea prezentării inovaţiilor recente ale cercetătorilor şi inginerilor concernului Bosch, eveniment la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Datorită suportului şi interesului pe care îl manifestă pentru atragerea investitorilor, preşedintele a fost aplaudat şi lăudat de cei aproximativ 500 de participanţi. În discursul său, acesta a menţionat că investiţiile străine reprezintă “o prioritate majoră pentru România”, dar în acelaşi timp este nevoie să se facă eforturi şi pentru susţinerea capitalului românesc şi a investiţiilor autohtone, pentru că acestea se află în prezent “în mare suferinţă”.

În timpul vizitei sale, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Bosch Rexroth, prin investiţia făcută în fabrica de la Blaj a ajuns să fie un angajator extrem de important pentru această regiune, iar România are nevoie de astfel de investitori, care îşi îndreaptă atenţia către inovaţie şi competitivitate.

“În această etapă de consolidare post-criză, România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică, bazat pe competitivitate şi inovare, pe creştere economică inteligentă. În acest sens, tema zilei de astăzi-inovaţia, se înscrie perfect în exigenţele unei noi viziuni economice” este de părere Iohannis.

România trebuie să îşi îndrepte atenţia către modalităţile prin care poate să atragă investitori străini, iar principalele elemente de care trebuie să ţină cont sunt: cum să garanteze cât mai bine proprietăţile, cum să ajute investitorii să dezvolte o afacere nouă şi să susţină cât mai bine iniţiativele acestora şi nu în ultimul rând să asigure libera concurenţă. Şeful statului este de părere că dacă ne vom concentra pe aceste probleme vom susţine inovaţia, iar investitorii străini vor fi mult mai interesaţi să vină în România.

“Inovaţia nu apare oricând , nici oricum, ci cu precădere acolo unde există liberă iniţiativă şi economie de piaţă. Garantarea proprietăţii, libertatea contractuală, uşurinţa de a iniţia o afacere, libera concurenţă sunt elemente esenţiale în ecuaţia inovării” susţine Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai adăugat că dacă vrem să avem o creştere economică, Guvernul va trebui să dezvolte strategii orientate către investiţii mai mari în cercetare şi dezvoltare, acestea fiind esenţiale pentru susţinerea inovaţiei. România nu trebuie să uite nici de competitivitatea economică, aceasta având nevoie să fie susţinută.

“Este esenţială pentru România creşterea cheltuielilor alocate cercetării şi dezvoltării. De fapt, este esenţial să avem o strategie a Guvernului în acest sens. De asemenea, este vital ca România să-şi intensifice eforturile pentru îmbunătăţirea competitivităţii” a mai declarat şeful statului.

Preşedintele a ţinut să menţioneze şi faptul că în ceea ce priveşte cercetarea, dezvoltarea şi inovaţia, nu trebuie să ne bazăm doar pe investiţiile pe care le fac străinii, ci trebuie să aibă şi statul român un aport.

În cursul vizitei la fabrica Bosch, organizatorii i-au prezentate preşedintelui inovaţiile din domeniu, iar cu managerii grupului Bosch a avut o discuţie referitoare la rezultatele financiare din ultimul an şi la previziunile care s-au făcut pentru perioada următoare.

Cu ocazia acestui eveniment, preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere si cu reprezentanţii administraţiei locale: Ion Dumitru, preşedintele Consiliului Judeţean şi Gheorghe Valentin Rotar, primarul municipiului Blaj, dar şi cu reprezentantul Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică, Preafericirea Sa Lucian.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început vizita la una dintre halele fabricii Bosch unde a fost aplaudat de către cei aproximativ 500 de participanți, în special pentru susţinerea pe care o manifestă pentru investiţiile străine. Şeful statului a ţinut să menţioneze şi faptul că nu trebuie să uităm nici de investiţiile autohtone, care se află într-un impas destul de mare şi care au nevoie de inovaţii, iar acestea se pot realiza doar prin investiții mai mari în cercetare şi dezvoltare. Atragerea investitorilor străini este o prioritate pentru statul român, dar nici susţinerea investitorilor români nu trebuie neglijată. Pentru aceasta Guvernul va trebui să găsească o strategie prin care să susţină eficient inovaţia. Un alt element care ajută dezvoltarea poate fi şi faptul că România a aderat la zona euro, însă dezvoltarea tehnologiei rămâne un element cheie pentru competitivitate.

“Aderarea la zona euro poate fi un veritabil imbold în favoarea dezvoltării. Stimularea dezvoltării tehnologice poate deveni un ingredient esenţial al competitivităţii” a mai adăugat preşedintele Klaus Iohannis.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page