Țările care au fost sub stăpânire comunistă resping vaccinul anti-Covid din cauza conspirațiilor



Dacă în vestul Europei și în multe alte țări în afara bătrânului continent, campaniile de vaccinare împotriva noului coronavirus se desfășoară mult mai accelerat, în estul Europei, eforturile autorităților de a imuniza populația pentru a se putea întoarce cu toții la normalitate sunt umbrite de dezbateri politici aprinse și teorii ale conspirației. Astfel, în țări precum Republica Cehă, Serbia, Bosnia, România și Bulgaria sunt fruntașe în clasamentul scepticilor cu privire la vaccinul împotriva Covid-19. Mai mult, suspiciunile oamenilor par să fie susținute intens și de părerile experților și a persoanlităților, care sunt împotriva acestui ser. Printre foști președinți, medici și personalitățile care nu agrează prea mult ideea vaccinului se numără și campionul sârb de tenis, Novak Djokovic.

Credințele că noul coronavirus ar fi o invenție pentru ca lumea să fie controlată sau vă vaccinurile ar injecta microcipuri în oameni, s-au răspândit rapid și intens în țările care au fost sub o stăpânire comunistă dură. Fiind obișnuiți să devină ținta unor inoculări în masă, oamenii se tem acum să primească vaccinul Pfizer-BioNTech sau Moderna.

„Există o legătură directă între susținerea teoriilor conspirației și scepticismul față de vaccinare. O majoritate din întreaga regiune nu intenționează să ia vaccinul, un raport considerabil mai mic decât în ​​alte părți din Europa, unde o majoritate este în favoarea administrării vaccinului”, se arată într-un studiu balcanic. Spre exemplu, în Serbia, doar aproximativ 200.000 de persoane au solicitat vaccinul într-o țară cu 7 milioane de oameni. În schimb, 1 milion de sârbi s-au înscris să primească 100 de euro, în prima zi în care guvernul a oferit ajutorul pentru pandemie. Pentru a-i încuraja pe oameni să se vaccineze împotriva noului coronavirus, oficialii s-au vaccinat ei înșiși la televizor. Totuși, chiar și printre aceștia există divergențe cu privire la care vaccin este mai eficient. Președintele sârb, Aleksandar Vucic, a salutat sâmbătă venirea unui transport de 1 milion de doze de vaccin chinez Sinopharm, precizând că el se va vaccina pentru a arăta că Sinopharm este sigur. De altă parte, într-un titlu publicat recent de Informer, un tabloid pro-guvernamental, se arată că „sârbii preferă vaccinul rusesc”. Articolul celor de la Informer precizează că 38% dintre cei care au aplicat pentru vaccinare sunt în favoarea vaccinului rus, în timp ce 31% doresc versiunea Pfizer-BioNTech - o împărțire dură între cetățenii pro-ruși și cei pro-occidentali din Serbia.

Cu o putere mare de influențare, jucătorul sârb de tenis, Djokovic, a declarat că nu este de acord să fie obligat să ia un vaccin anti-coronavirus pentru a putea călători și pentru a concura la meciuri. Testați pozitiv în luna iunie a anului trecut, sportivul și soția sa au donat 1 milion de euro pentru cumpărarea de ventilatoare și alte echipamente medicale pentru spitalele din Serbia.

Între timp, un studiu realizat de Balkans in Europe Policy Advisory Group, publicat înainte de începerea campaniei regionale de vaccinare în decembrie, a concluzionat că teoriile conspirației sunt luate în considerate de aproape 80 % dintre cetățenii țărilor din Balcanii de Vest care vor să adere la UE. Potrivit studiului, aproximativ jumătate dintre aceștia vor refuza vaccinarea. Conform teoriilor conspiraționale care circulă pe rețelele sociale, virusul nu este real, acesta este o armă biologică creată de SUA sau de adversarii săi sau, fondatorul Microsoft, Bill Gates, folosește vaccinurile Covid-19 pentru a implanta microcipuri în cei 7 miliarde de oameni ai planetei.

Și Bulgaria este în topul țărilor unde neîncrederea în vaccinuri rămâne extrem de ridicată. În ciuda faptului că numărul de contaminări cu acest inamic invizibil crește de la zi la zi, un sondaj recent realizat de Gallup International a constatat că 30 % dintre respondenți doresc să se vaccineze, 46% vor refuza și 24% sunt indeciși. Dr. Stefan Konstantinov, fost ministru al Sănătății, a glumit că ar trebui să li se spună oamenilor din vecinătatea Greciei că vor închide stațiunile pentru turiștii care nu se vaccinează, deoarece „acest lucru ar garanta că aproximativ 70% din populație s-ar grăbi să ia o doză”, făcând aluzie la faptul că pe timp de pandemie, plajele din Grecia nu duc lipsă de turiști.

În Republica Cehiă, sondajele de opinie arată că aproximativ 40% resping vaccinarea. Mai mult, protestatarii de la un mare miting împotriva restricțiilor guvernamentale de la Praga au cerut ca vaccinările să nu fie obligatorii. Însuși fostul președinte Vaclav Klaus, un critic acerb al răspunsului pandemic al guvernului, a declarat mulțimii că vaccinurile nu sunt o soluție. „Ei spun că totul va fi rezolvat printr-un vaccin miraculos. Trebuie să spunem clar și clar că nu există așa ceva. ... nu mă voi vaccina.”, a spus Klaus, în vârstă de 79 de ani, care insistă ca oamenii ar trebui să fie expuși la virus pentru a obține imunitate, soluție pe care experții au respins-o deja.

În Ungaria, rata de respingere a vaccinului a rămas de 30%, chiar și în ciuda eforturilor susținute de autoritățile populiste de a adopta o linie dură împotriva dezinformării privind noul coronavirus, dar rata de respingere a vaccinurilor este încă proiectată la aproximativ 30%. În România, Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că se bazează pe medicii de familie pentru a „informa, programa și monitoriza oamenii după vaccin” iar ministerul său va oferi bonusuri lucrătorilor medicali, în funcție de numărul de persoane care va fi atras.

Tags

Featured Posts
Recent Posts
Archive