În timpul negocierilor de pace dintre Ucraina și Rusia, rușii îi bombarda pe ucrainieni fără m
În a cincea zi de război, delegațiile ruse și ucrainiene s-au întâlnit într-un loc neutru, pentru a încerca să negocieze mult așteptata pace. Cu toate că Belarus – gazda negocierilor - a promis că în timpul discuțiilor, Ucraina nu va fi atacată, astăzi, răsunau sirenele de război în mai multe orașe ucrainiene. Cele mai vizate ținte au fost Kiev și Harkov – al doilea cel mai mare oraș din Ucraina.
Înconjurat de o presiune fără margini, dar și temându-se pentru viața sa, a familiei lui și a poporului pe care îl conduce, președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a cerut Uniunii Europene să adere de urgență Ucraina în componența sa.
„Cerem Uniunii Europene aderarea imediată la Uniunea Europeană. printr-o procedură specială nouă”, declara azi de dimineață, Zelenski.
„Ar trebui ca Ucraina să fie un candidat pentru aderare la Uniunea Europeană? Într-adevăr, de-a lungul timpului, ei au fost de-ai noştri. Sunt unii dintre noi şi îi vrem alături de noi”, a transmis președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Liderul a argumentat că țara pe care o conduce formează un scut al Europei în fața Rusiei invadatoare. În opinia acestuia, următoarele 24 de ore sunt cruciale pentru Ucraina, în condițiile în care imaginile din satelit au surprins apropierea unui masiv convoi de vehicule militare, apropiindu-se tot mai mult de Kiev. Coloanele de transportoare blindate, tancuri, tunuri autopropulsate, dar şi vehicule logistice, se întindea pe mai bine de 5 kilometri.
În același contect,Ministrul Apărării, Aleksii Reznikov a spus că peste 100.000 de ucraineni s-au înrolat în forţele armate. Şi a cerut ca invazia rusă să fie numită “un război european”, pentru că, afimă oficialul, nu mai sunt acum graniţe între Ucraina şi Europa.
Dacă până mai săptămâna trecută, conflictul dintre Ucraina și Rusia se consuma la nivel de declarații și amenințări, ultimele cinci zile au fost iadul pentru milioane de ucrainieni. Invazia Rusiei, atacurile și amenințările cu lansarea bombei nucleare i-a determinat pe 422 de mii de oameni să lase totul în urma lor și să fugă din Ucraina.
Lupta pe care ucrainienii o dau pe viață și pe moarte cu Rusia, a trezit o reacție din partea multor lideri internaționali. Dacă premierul britanic, Boris Johnson a asigurat trimiterea altor ajutoare militare britanice în Ucraina, Turcia a pus la dispoziție ucrainienilor arme anti-tanc și drone. Acestea din urmă, s-au dovedit a fi o armă redutabilă după ce un convoi militar a fost distrus de o dronă care a făcut praf un sistem anti-aerian de rachete BUK.
Cunoscută ca fiind un aliat al Rusiei, China înțelege gravitatea războiului și îndeamnă toate părțile la calm, reiterându-și opoziția față de valul de sancțiuni care au fost aplicate Moscovei ca reacție la atacul lansat asupra Ucrainei.
Între timp, zeci de mii de refugiați traversează granițele României, ale Poloniei sau Republicii Moldova în încercarea disperată de a-și salva viețile.
Până în prezent se estimează că au fost uciși peste 5.000 de soldați ruși. La polul opus, peste 350 de civili ucraenieni și-au pierdut viața în ultimele cinci zile. De cealaltă parte, au apărut deja informații precum că președintele rus, Vladimir Putin ar fi ordonat unor mercenari să îl asasineze pe Zelenski.
În tabăra rusă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova, a declarat în seara aceasta că „Rusia nu a lansat un război, ea îi pune capăt”, dând de asemenea vina pe experimentele NATO şi tăcerea Occidentului asupra situaţiei din Donbas pentru dezastrul umanitar şi politic din Europa.
„Experimentele NATO şi tăcerea uluitoare a publicului occidental - acestea sunt motivele din spatele dezastrului umanitar şi politic din Europa. Şi trebuia să se pună capăt acestui lucru, în timp ce Occidentul a refuzat să conducă orice negocieri şi a salutat declaraţiile agresive şi ameninţările directe ale marionetelor de la Kiev la adresa Rusiei. De-a lungul acestor ani, partea rusă a îndemnat comunitatea globală să se opună anihilării consecvente a populaţiei din Donbas. Aceştia sunt milioane de oameni, care îşi pierdeau pe cei dragi în fiecare zi, trăind în subsoluri pentru a fugi de bombardamente.
Unde au fost toate aceste ţări şi publicul lor în aceşti opt ani în care războiul a continuat şi cum au condamnat ele uciderea a cel puţin 13.000 de oameni în aceşti ani? Niciunul dintre cei care strigă acum în ţările civilizate nu s-a adunat vreodată pentru a sprijini populaţia din Doneţk şi Lugansk cerând oprirea vărsării de sânge. Lumea a tăcut. Tăcerea obedientă a comunităţii globale şi desconsiderarea faţă de catastrofa sângeroasă rezultată din lovitura anticonstituţională din Ucraina din 2014, organizată cu participarea directă a SUA, UE, Germaniei, Poloniei, Lituaniei, Estoniei, Letoniei şi altor ţări NATO, pur şi simplu au încurajat regimul de la Kiev să continue să-şi distrugă propria populaţie”, a scris Zaharova pe canalul ei de Telegram.
Comments