În timp ce administrează deja doza patru, Israelul a raportat un număr record de infectări cu Covid


După sărbătorile de iarnă petrecute cu prea puține restricții care să oprească răspândirea noii variante Omicron, mai multe țări ale lumii își numără cazurile record de infectare cu Covid-19. Considerată a fi mult mai contagioasă decât varianta Delta, de la o zi la alta, această tulpină depistată în Africa de Sud, se regăsește pe tot mai multe teritorii cauzând o explozie de contaminări.

Eliberați de gândul că nu le-a periclitat momentele cu cei dragi, autoritățile au decis că a venit timpul să impună restricții care să îi determine pe oameni fie să se vaccineze, fie să respecte măsurile de distanțare socială. Totuși, nu toate națiunile sunt de acord cu lodul în care se duce lupta împotriva pandemiei fapt pentru care, în Belgia spre exemplu, mii de oameni au ieșit ieri în stradă pentru a protesta față de certificatul sanitar și măsurile de restricție. Astfel, circa 5.000 de oameni au mărşăluit duminică de la gara Bruxelles Nord până în cartierul european protestând împotriva certificatului de sănătate - necesar pentru accesul în restaurante sau la evenimente culturale. Echipați cu pancarte pe care era scris mesajele „Nu dictaturii vaccinurilor” sau „Nu vă atingeţi de copiii noştri”, referire la decizia autorităţilor belgiene de a autoriza vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, manifestanții nu au ratat ocazia de a se răfui cu forțele de ordine.

În Grecia în schimb, oficialii au decis să introducă o nouă regulă de călătorie pentru a se asigura că cei care vor călca pe teritoriul elen, nu poartă virusul cu ei. Practic, indiferent că sunt sau nu vaccinate, persoanele care călătoresc în Grecia trebuie să prezinte ori un test PCR negativ, făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară, ori un test rapid realizat cu 24 de ore înainte de momentul sosirii. Vizându-i chisr și pe copiii de peste 5 ani, regula va fi în vigoare până la 24 ianuarie, însă perioada poate fi prelungită, în funcție de evoluția numărului de infectări.

Italia nu se lasă și de la lună la lună anunță reguli și mai dure pentru cei nevaccinați. În timp ce testul nu mai este suficient, autoritățile din Peninsulă recomandă super-certificatul verde. Dacă pentru locul de muncă, italienii pot folosi în continuare certificatul verde standard, pentru transportul public, sau accesul în cafenele, hoteluri si săli de gimnastică, oficialii solicită dovada inoculării sau trecerii recente prin boală.

Israelul de altă parte, se laudă cu faptul că lucrurile se mișcă destul de rapid în ceea ce privește administrarea celei de-a patra doze anti-Covid. În ciuda eforturilor depuse de această țară care a fost printre primele care a introdus vaccinul anti-coronavirus, în urmă cu un an, autoritățile sanitare confirmă un nou record de infectări cu Covid-19 în ultimele 24 de ore.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, au fost înregistrate 21.501 de cazuri noi de îmbolnăvire, comparativ cu aproximativ 11.000 de cazuri zilnice raportate în perioada de vârf a celui de-al patrulea val de coronavirus din toamna anului trecut. Totuși, numărul real de infectări este probabil mult mai mare, în condiţiile în care Israelul a relaxat săptămâna trecută măsurile privind testarea.

„Campania de rapel pentru adulți cu cea de a patra doză are un succes foarte mare, sunt aproape 250.000 de adulți care au primit al patrulea vaccin. Aceasta este o prezență excepțională la administrarea vaccinului, care va ajuta la prevenţia formelor grave de boală şi suferinţelor. În timpul acestui ultim val de coronavirus numărul de israelieni infectaţi cu Covid-19 va ajunge între 2 şi 4 milioane, a declarat Naftali Bennett, prim-ministru. Momentan, a patra doză este administrată persoanelor cu vârsta de peste 6