top of page

În Israel, a treia doză de vaccin Pfizer a îmbunătățit semnificativ protecția față de Covid-19



După aproape un an de zile de când omenirea beneficiază de prezența a mai multe vaccinuri anti-corronavirus, rapoartele publicate săptămânal de autoritățile sanitare din întreaga lume demonstrează faptul că varianta Delta, considerată a fi cea mai contagioasă dintre toate tulpinile Covid-19 depistate până în prezent, pune în dificultate eficiența celor două doze de ser administrate oamenilor. Astfel, noi studii se concentrează pe demonstrarea faptului că trei doze ar garanta o protecție și mai mare împotriva acestui inamic invizibil.

În timp ce Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă și cere țărilor dezvoltate să renunțe la ideea de a administra a treia doză de vaccin anti-Covid, insistând în schimb ca acestea să lase loc și țărilor mai sărace, să poată obține seruri, mulți lideri politici se gândesc cu teamă la amenințarea celui de-al patrulea val al pandemiei. În acest sens, aceștia au luat deja decizia de a achiziționa și administra populației lor, cea de-a treia injecție acu seruri anti-coronavirus.

După ce a început a treia campanie de vaccinare destinată persoanelor de peste 60 de ani, Israelul a transmis public faptul că studiile efectuate arată că a treia doză de vaccin Pfizer a îmbunătățit semnificativ protecția față de infectare și formele grave de boală la această categorie de vârstă. Practic, în rândul persoanelor de 60 de ani și peste, protecția împotriva infecției oferită la 10 zile după a treia doză a fost de patru ori mai mare decât după două doze. În ceea ce privește gravitatea bolii și spitalizarea, a treia doză pentru persoanele de peste 60 de ani a oferit o protecție de cinci până la șase ori mai mare la 10 zile de administrare.

„Acest segment de vârstă este deosebit de vulnerabil în fața Covid și Israelul a decis să fie primul grup inoculat când a început vaccinarea la sfârșitul lunii decembrie. În ultimele săptămâni, imunitatea a scăzut în timp și pentru vârstnici, și pentru tineri. Majoritatea persoanelor vaccinate care s-au îmbolnăvit grav în Israel aveau peste 60 de ani și aveau condiții de sănătate subiacente”, a explicat Ministerul Sănătății din Israel.

Aici, autoritățile sanitare au decis în data de 30 iulie să înceapă campania de administrare a celei de-a treia doze de vaccin persoanelor de peste 60 de ani. Săptămâna trecută însă, vârsta de eligibilitate pentru un rapel, a scăzut la 40 de ani și a inclus pe listă și femeile însărcinate, profesorii și lucrătorii din domeniul sănătății. Totuși, condiția principală este ca a treia doză să se administreze numai celor care au primit a doua doză cu cel puțin cinci luni în urmă.

Până în prezent, Israelul are una dintre cele mai mari rate de infecție pe cap de locuitor din lume. Datele oficiale arată însă că aproape 1,5 milioane de oameni din 9,3 milioane de locuitori ai țării au primit deja a treia doză. Pentru a se număra printre țările cu cea mai bună protecție împotriva Covid-19, autoritățile din Israel doresc să vaccineze și elevii chiar în timpul orelor de curs. Vaccinarea se va face cu acordul părinților și va debuta odată cu începerea noului an școlar.

Dacă viteza de vaccinare a primei și a celei de-a doua doze de vaccin anti-coronavirus a plasat Israelul în lista țărilor care au gestionat cel mai bine pandemia de Covid, răspândirea alarmantă a tulpinei Delta îi îngrijorează pe specialiști, considerând că vaccinul rămâne în prezent, cea mai sigură armă de luptă. Astfel, autoritățile guvernamentale au decis să vaccineze nu doar pe adulți ci și copiii cu vârste de peste 12 ani, dar, în anumite cazuri excepționale, și copii cu vârste de doar cinci ani. Excepțiile sunt aplicate doar copiilor care sunt în mod deosebit expuși în fața riscurilor medicale, precum obezitatea extremă, bolile cronice severe de plămâni sau problemele cardiace.

În cursul zilei de astăzi, Ministrul israelian al Sănătății a raportat 5.383 de cazuri noi dintre care 672 de persoane se află în stare gravă (acest bilanț fiind un record din luna martie 2021). În ceea ce privesc decesele, autoritățile sanitare au confirmat 16 morți asociate acestei boli.

De la începutul campaniei de vaccinare debutat anul trecut în luna decembrie și până în prezent, aproape 59% din populația Israelului a fost vaccinată cu ambele doze, din care aproximativ 29% în grupa de vârstă 12-15 ani și 69% dintre cei cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. În ceea ce privesc rezidenții care au peste 70 de ani, acest procent este de peste 90%.

În ceea ce privesc regulie aplicate școlilor, în „orașele roșii”, unde s-a înregistrat un număr deosebit de mare de noi infectări, cursurile se desfășoară cu prezență fizică doar dacă 70% dintre elevi sunt vaccinați. În caz contrar, orele de curs se desfășoară în mediul online. Mai mult, „circa 1,6 milioane de elevi vor fi testaţi în această lună pentru depistarea anticorpilor împotriva coronavirusului. Cei care prezintă anticorpi nu vor fi nevoiţi să intre în carantină dacă în clasa lor există un caz de coronavirus”, informează Protv.

Etichete:

コメント


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page