top of page

Campania - Proud 2 B Romanian (ep.1)

Corupția din sectorul sportiv internațional nu a fost nicodată doar o presupunere, și ea a ieșit la iveală în numeroase cazuri, mai devreme sau mai târziu, prin mijloace legale sau mai puțin legale, fiind un factor major în demascarea multor personaje cu roluri importante în dosare de delapidare de fonduri, mită sau chiar abuz de substanțe la nivel înalt in comunitatea sportivă respectivă.

 

Anul acesta însă, eforturile autorităților americane orientate către demascarea și eliminarea corupției la nivel înalt, au adus progrese inimaginabile precedent în acest sens. Personajul principal care a fost folosit ca detonator al întregului mega-dosar de corupție al FIFA este Chuck Blazer. Datorita problemelor sale finaciare, acest fost membru al Comitetului executiv al FIFA, a fost nevoit sa accepte o colaborare cu FBI si instituția america de fisc, colaborare ce a presupus inițial colecatrea de probe audio împotriva colegilor sai.

 

Astfel, fostul membru executiv FIFA, a înregistart alți oficiali folosind un microfon ascuns, pe care l-a purtat la reuniuni. Datele colectate de acesta, care au fost folosite împotriva oficialilor acuzați în dosarul de corupție datează începand cu anul 2012, în timpul Olimpiadei de la Londra, când majoritatea înregistrărilor au fost duse la bun sfârșit.

 

Problemele finaciale ale fostului președinte al Federației pan-americane de fotbal au început în urma cu mai bine de un deceniu, potrivit datelor de evaziune fiscale colectate de instituția americana, și au fost cauzate în principal de stilul său extravagant de viață. apartamentul de lux din Trump Tower în New York, pe care Blazer îl avea închiriat doar pentru confortul pisicilor sale, sau zborurile frecvente cu avionul privat sunt doar câteva exemple în acest sens.

 

În timpul olimpiadei din 2012, Blazer a înregistrat discutii între oficialii FIFA și alte instituții sau persoane, din care reieșeau în mod concret șpagile cerule de primii pentru a oferi posibilitatea organizării de evenimente sau accesul la contracte profitabile celor din urmă. Pe măsura ce ancheta a evoluat, Blazer a recunoscut ca el însuși, alături de colegii sai, a acceptat bani pentru Mondialele din 1998 , căt si pentru cele din 2010. Denimit sugestiv “Domnul 10%”, Blazer, la cei 70 de ani ai săi, își recunoaște partea de vina și demarează una dintre cele mai importante anchete din istoria sportului internațional.

 

La începutul lunii, detalii menite să adâncească și mai mult instituția au iesit la iveală, când un alt oficial, fostul vice președinte Jack Warner, a adus la iveală existența unor documete menite să ateste incontestabil implicarea Federației Internaționale de Fotbal în desfășurarea alegerilor legislative din anul 2010 din Trinidad-Tobago.

 

''Am adunat o serie de documente care demonstrează o legatură între FIFA, finanțarea sa și Congresul Național Unit (United National Congress - UPC). Voi dezvalui o avalanșă de secrete.În aceste documente e vorba și de cunoștinta mea despre tranzacțiile internaționale din cadrul FIFA, incluzându-l pe președintele Sepp Blatter, dar și despre chestiuni în care este implicat prim-ministrul.Actele, printre care se găsesc cecuri si declarații coroborate, au fost încredintate mai multor persoane de încredere'' , a afirmat Warner odată ce a fost adus de către justiția americană în tabara celor acuzați de corupție, luare de mită și spălare de bani. Principala acuzație împotriva sa este acceptarea a 10 milioane de dolari la Cupa Mondială din 2010, pentru a favoriza candidatura Africii de Sud.

 

Ca urmare a tuturor acestor dezvăluiri, președintele FIFA, Stepp Blatter a anunțat marți, 2 iunie, că demisioneaza din conducerea asociației, însă nu făra a fi acuzat și el, la rândul său, de numeroase capete de corupție.

 

Ancheta a dezvăluit ca Blatter a patronat o firmă fantomă, cu sediul la Dublin, firma ce aparținea de FIFA, și care era folosită pentru a face schimbul de fonduri intre părți, în cazul șpăgilor. FIFA Ireland Ltd a fost voluntar dizolvată încă din 2008. Firma, care aparent nu a avut nicodata angajați direcți, a generat totuși un volum de tranzacții impresionat pe perioada ei de funcționare, și anume 113,1 milioane de euro, între septembrie al anului 2001 si luna decembrie a anului 2006. Din aceste fonduri, 112 milioane de euro au fost direct transferate către FIFA. Deși descoperirile nu sunt încă concrete, și ancheta este in desfașurare, acesta firma aparent fantoma pare a fi un pas important in dezvăluirea întregii organizații infracționale din cadrul federației.

10.06.2015

bottom of page