

Extremismul atinge cote maxime în Ungaria
În timp ce în România, la Sibiu se reunesc astăzi în cadrul unui summit informal cei mai importanți lideri ai Uniunii Europene dezbătând...


Inevitabilul s-a produs: Marea Britanie se pregătește de alegerile europarlamentare iar Theresa May
După demisia fostului premier britanic, David Cameron, imediat după afișarea rezultatelor de la referendumul din iunie 2016, privind...


De ziua Europei, liderii europeni se întâlnesc în Sibiu pentru a formula agenda strategică 2019 – 20
De când găzduiește Președinția Consiliului European, România a devenit centrul de întâlnire ai celor mai importanți lideri europeni și a...


Theresa May insistă ca Acordul Brexit să fie aprobat cât mai curând
Dacă astăzi, britanicii pot răsufla mai ușor după ce, presiunea celor două termene limită la care au fost nevoiți să prezinte o decizie...


Peste 600.000 de persoane au aplicat pentru statutul de rezident în Marea Britanie
Cu toate că valul de refugiați și criza umanitară care a cuprins Uniunea Europeană pe neașteptate a speriat-o pe Marea Britanie într-atât...


„A doua fază a negocierilor acordului Brexit încă mai este posibilă până la finalul anului 2020”
După ce au decis să salveze pielea britanicilor după tensiunea creată din cauza celor două termene limită la care Guvernul Theresa May...


Terorismul lui 2019 a evoluat, iar statele lumii trebuie să se adapteze tranformărilor
Dacă până anul acesta, atentatele teroriste aveau o cu totul altă față, fiind cel mai des desfășurate în locuri publice deschise nu...


După ce au amânat Brexitul până pe 31 octombrie, Marea Britanie și Uniunea Europeană sunt în continu
Dacă pentru unii, noul termen limită de pronunțare a unui verdict cu privire la Brexit este o dată care oferă foarte mult timp la...


Incertitudinile Brexitului au sărăcit Marea Britanie în medie cu 1.000 de euro de persoană
Lucrurile par mai calme de data această în tabăra britanicilor, după ce liderii europeni le-au întins o mână de ajutor și le-a mai...


Deși nu s-a încheiat cu decizii majore, summitul dintre președintele rus și liderul Coreei de Nord a
După ce tentativa președintelui Statelor Unite ale Americii, de a denucleariza Peninsula Coreană a eșuat, liderul Coreei de Nord a ales...









