20.05.2017

Iată că sportul reușește să scoată la suprafață disciplina și echilibrul chiar și în cazul copiiilor de milionari despre care s-au scris numai lucruri negative. Un exemplu pozitiv este cazul lui Alex Rus, care începe să-și clădească un nume pe puterile lui.

Sâmbătă, 13 mai 2017, Londra, Alex Rus...

20.05.2017

Născut în Pașcani și actualmente rezident în Marea Britanie, sportivul român Alexandru Burțilă obține o victorie spectaculoasă, la Londra.

Sâmbătă, 13 mai 2017, Londra, Alexandru Burțilă, 80 kg, își învinge oponentul irlandez prin KO. Aceasta a fost primul titlu IBA din evoluția sa de sportiv.

Al...

20.05.2017

Tânărul sucevean, a cucerit  titlul IBA Boxing, o competiție sportivă ce a avut loc la Londra, săptămâna trecută.  Încă o victorie obținută prin KO.

Sâmbătă, 13 mai 2017, Ionuț Nichita (77 kg), a triumfat în lupta pentru titlu în fața adversarului său de origine irlandeză, reușind astfel să...

20.05.2017

Ungaria pare să reprezinte în continuare cea mai afectată țară din toate statele membre UE, poziționate în Europa de est. Dacă inițial, aceasta a trebuit să fie prima țară care a picat victimă invaziei refugiaților disperați să își salveze viețile din calea războiului sirian, la aflarea veștii...

20.05.2017

Dacă până de curând cel mai de „temut” președinte european era Vladimir Putin, prin prisma propagandei făcute intens de către americanii care îl acuzau de interese obscurse, astăzi, Europa pare să se confrunte cu un alt tip de președinte „radical”, exagerat, lipsit de toleranță și din cale afar...

20.05.2017

Românul dobândește titlu după titlu și este de neoprit în galele de acest profil în care înfrânge adversar după adversar.

Sâmbătă, 13 mai 2017, Valentin Mogoș (93 kg),  a reușit și de acestă dată  

să-și pună la pământ rivalul, astfel câștigând centura IBA Boxing printr-un KO de senzație.

Mog...

20.05.2017

Săptămâna trecută, la Fiction Club Romford Londra, a avut loc turneul pentru titlul internațional IBA Boxing, unde fiiul campionului Cătălin Zmărăndescu, Mihai, a obținut o victorie importantă atât pentru palmaresul lui de sportiv cât și pentru tatăl său care în aceeași seara a avut meciul de r...

20.05.2017

Sâmbătă 13 mai 2017, la Fiction Club Romford Londra, a avut loc meciul de retragere al lui Cătălin Zmărăndescu, care a luptat împotriva polonezului Tomasz Czerwinski.

După 37 de ani de carieră sportivă, luptătorul Cătălin Zmărăndescu a hotărât că este momentul retragerii din lumea sporturilor de...

20.05.2017

În 17 şi 18 mai 2017, la Londra, a avut loc a doua ediţie a evenimentului „Romanian Markets Day”, organizat de Berenberg şi IEBA Trust, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. 

Evenimentul îşi propune atragerea investitorilor străini interesaţi...

17.05.2017

Recent, la Windsor,  a avut loc turneul de Wrestling ” English Seniors Championships”, o competiție la care au participat și trei sportivi români.

În data de 13.05.2017, s-a organizat turneul de Wrestling unde au participat și Ionuț Ghiță -98 kg, Tanasă Gheorghiță -71 kg, Chiran Romeo – 71 kg, t...

Please reload

Reclame: